Business Internaţional

Replica Angliei la Porsche 911. Galerie FOTO

Cum arată F-Type

Cum arată F-Type

Autor: Ştefan Stan

26.03.2014, 12:01 2189

Modelul Jaguar F-Type Coupe 2015 , cea mai nouă supe- maşină britanică, văzută de critici drept răspunsul englezilor la modelele Porsche, va ajunge în magazine începând de luna viitoare, scrie Motoramic.

Noul F-Type vine în două variante de motorizare: F-Type S şi F-Type R. F-Type R este dotat cu un motor V-8R, care dezvoltă 542 de cai putere, iar F-Type S  cu un motor V-6S, care dezvoltă 375 de cai putere. Preţul pentru noul Jaguar va porni de la 65.000 de dolari.

Deşi motorul V-8R dezvoltă mai multă putere, greutatea mai redusă a F-Type S aduce bolidul de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde, cu doar 0,8 secunde mai încet decât F-Type R. F-Type S are de asemenea şi o mai bună ţinută de drum, conform aprecierilor Motoramic. F-Type S poate atinge o viteză maximă de 275 de km/h, iar F-Type R atinge 300 km/h.

În ciuda puterii mai mari a Jaguarului F-Type R, testerii care au încercat noua super-maşină au preferat F-Type S.

“Am fost încurajat să conduc F-Type Coupe până îi ating limitele, iar în ciuda pasiunii mele pentru motorul V-8R, modelul cu V-6S m-a cucerit, această variantă fiind cea pe care aş cumpăra-o”, a declarat Matt Davis de la Motoramic.

„Ar fi nedrept să spunem că succesul F-Type coupe se datorează doar aspectului, pentru că şi-a dovedit valoarea şi capabilităţile şi pe circuit, şi poate fi numită chiar şi un rival pentru cea mai cunoscută maşină sport: Porsche 911”, a adăugat Davis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO