Business Internaţional

Rusia cheltuie 17 mld. euro pentru a proteja populaţia de criză

Rusia cheltuie 17 mld. euro pentru a proteja populaţia...

Autor: Iuliana Enache

28.01.2015, 14:23 453

Pus la punct în timp ce sancţiunile occidentale şi prăbuşirea preţului petrolului ar urma să plonjeze Rusia într-o recesiunea grea în acest an, planul include 60 de măsuri. Urmând să fie completat în primăvară, el îşi propune ca obiectiv "dezvoltarea economică şi stabilitatea socială" şi prevede o scădere a cheltuielilor bugetare de 5 la sută pe an timp de trei ani.

În plus, beneficiile sociale şi cheltuielile legate de apărare, care au căpătat o importanţă tot mai mare în ultimii ani la iniţiativa lui Vladimir Putin, vor fi scutite de aceste tăieri.

Fără a include planul de ajutor pentru bănci anunţat şi finanţat de la sfârşitul lui 2014 dar reluat de document, măsurile reprezintă 1.332 de miliarde de ruble (17,4 miliarde de euro), care vor fi suportate în parte de buget dar mai ales de fondurile în care a fost plasată în ultimii ani o parte a veniturilor din hidrocarburi.

Ele vizează "adaptarea la noi condiţii" şi protejarea companiilor şi cetăţenilor vulnerabili, a explicat în faţa senatorilor ministrul Finanţelor, Anton Siluanov. El a cifrat la 200 de miliarde de dolari costul pentru balanţa de plăţi a "şocurilor externe" - sancţiuni şi scăderi ale cursului petrolului - care prezintă "un caracter pe termen lung".

"Una dintre principalele noastre sarcini în prezent este de a nu delapida rezervele, soliditatea financiară pe care am asigurat-o în ultimii ani", a subliniat ministrul. "Obiectivul este de a nu cheltui într-un an" rezervele, care reprezintă în total 137 de miliarde de euro.

Din punct de vedere social, partea din pensii finanţată prin capitalizare va fi revalorizată la 1 februarie cu peste 11 la sută, nivelul inflanţiei din 2014, ceea ce va costa 188 de miliarde de ruble (2,5 miliarde de euro). Vor fi alocate fonduri pentru susţinerea pieţei muncii.

Pentru menţinerea finanţării economiei, în afară de planul de recapitalizare a sectorului bancar din fonduri publice de 1.000 de miliarde de ruble (13 miliarde de euro) anuţat deja, sunt prevăzute şi alte măsuri.

Printre acestea se numără alocarea băncilor a aproximativ 250 de miliarde de ruble (3,3 miliarde de euro) destinaţi infrastructurilor precum şi acordarea a 300 de miliarde de ruble (3,9 miliarde de euro) băncii pentru dezvoltare VEB pentru credite acordate actorilor economici.

Sectorul agricol va primi 50 de miliarde de ruble (650 de milioane de euro) ajutor suplimentar, în plus faţă de fondurile deja deblocate pentru a ajuta la compensarea embargoului decretat pentru produsele alimentare europene şi americane din cauza crizei ucrainene.

Printre celelalte măsuri, Guvernul prevede să ajute sectorul apărării să compenseze pierderile cauzate de scumpirea importurilor, subvenţii pentru unele credite sau subvenţionarea unor legături aeriene interne nerentabile.

Autorităţile au avertizat că dacă petrolul va rămâne la preţul actual, Produsul Intern Brut al Rusiei ar putea scădea cu 5 la sută în acest an, faţă de o creştere evaluată în jurul valorii de 0,6 la sută anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO