Business Internaţional

Ruşii intră în războiul comercial mondial deschis de Trump şi anunţă măsuri comerciale împotriva americanilor

Ruşii intră în războiul comercial mondial deschis de...

Autor: Mihai Draghici

19.06.2018, 18:09 1324

Rusia va introduce taxe vamale suplimentare asupra importurilor de produse americane care au echivalent în producţia internă rusă, ca reacţie la tarifele dispuse de preşedintele Donald Trump la oţel şi aluminiu, anunţă Administraţia Vladimir Putin.

"Din cauza faptului că Statele Unite continuă să aplice măsuri protecţioniste în forma taxelor vamale la oţel şi aluminiu, refuzând să ofere compensaţii pentru pierderile suferite de Rusia, vom recurge la dreptul oferit de Organizaţia Mondială a Comerţului şi vom introduce măsuri de echilibrare vizând importurile din Statele Unite. Aceste măsuri vor avea forma taxelor suplimentare asupra importurilor de produse americane şi vor fi introduse curând, vizând doar produsele care au echivalent pe piaţa rusă (...)", a declarat Maxim Oreşkin, ministrul rus al Dezvoltării Economice, citat de site-ul agenţiei Tass.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO