Business Internaţional

S-a dat startul alegerilor prezidenţiale din Franţa, un test major pentru populism şi Uniunea Europeană

S-a dat startul alegerilor prezidenţiale din Franţa, un...

Autor: Mircea Olteanu

23.04.2017, 10:42 658

Alegătorii francezi au început duminică să voteze în primul tur al scrutinului prezidenţial, considerat drept un test major pentru populism şi viitorul Uniunii Europeane, scrie The Associated Press. 

Urnele s-au deschis la ora locală 8.00 (9.00 ora României), urmând să se închidă la ora locală 19.00 (20.00 ora României). La Paris şi în alte oraşe mari, alegătorii îşi vor putea exprima susţinerea pentru candidaţii înscrişi în cursa electorală până la ora 20.00 (21.00 ora României).

Sondajele de opinie indică o cursă strânsă între primii patru candidaţi astfel că rezultatul acestui prim tur de scrutin este extrem de imprevizibil.

Accederea euroscepticilor Jean-Luc Melenchon (extremă-stânga) sau Marine Le Pen (extremă-dreapta) în turul al doilea ar reprezenta o victorie importantă pentru valul de populism care l-a propulsat pe Donald Trump la Casa Albă şi a făcut posibil procesul de Brexit.

Pe de altă parte, victoria lui Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice În Mişcare! (En marche!, liberal-socială), sau a lui François Fillon, candidatul formaţiunii Republicanii (centru-dreapta), ar reprezenta o dovadă clară a angajamentului Franţei faţă de Uniunea Europeană.

Cei aproximativ 1,3 milioane de francezii din mai multe ţări şi teritorii franceze de peste mări de pe continentul american şi Oceania au votat încă de sâmbătă pentru ca opţiunea lor să nu fie influenţată de primele rezultate anunţate după închiderea urnelor din Franţa continentală.

Alegătorii vor avea ocazia să-şi exprime opţiunea în cele peste 66.546 de secţii deschise în Franţa şi în străinătate.

Unsprezece candidaţi s-au înscris în cursa pentru Palatul Elysee, însă doar cinci dintre aceştia au şanse reale să ajungă în turul al doilea, sondajele indicând că cel mai probabil niciun candidat nu va reuşi să obţină victoria din primul tur. Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe data de 7 mai.

Francois Hollande este primul preşedinte în funcţie din istoria modernă a Franţei care nu candidează pentru un al doilea mandat, din cauza popularităţii scăzute.

Cele mai recente sondaje arată că peste o treime din alegători nu sunt decişi cu cine vor vota în primul tur, iar rata de absenteism se estimează că se va ridica la aproximativ 29%, un nivel neobişnuit de ridicat pentru Franţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO