Business Internaţional

S&P a retrogradat OTE cu două trepte, din categoria "speculativ" la "speculativ ridicat"

Autor: Marius Oncu

14.10.2011, 17:13 282

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a retrogradat cu două trepte ratingul pe termen lung al grupului OTE, prezent în România, de la "BB-", în categoria "speculativ", la "B", "speculativ ridicat", cu perspectivă negativă, din cauza deteriorării climatului macroeconomic în Grecia.

Calificativul pentru credite pe termen lung a fost confirmat la "B", potrivit unui comunicat S&P.

"Decizia reflectă opinia S&P că lichiditatea grupului s-a înrăutăţit la mai puţin decât adecvat, conform criteriilor agenţiei, în absenţa vreunei refinanţări recente. În plus, considerăm că deteriorarea condiţiilor macroeconomice pe piaţa de origine a OTE, Grecia, inclusiv posibilitatea unei intrări în încetare de plăţi a statului elen, ar putea continua să afecteze rezultatele operaţionale ale grupului şi accesul la pieţele financiare", afirmă Matthias Raab, analist S&P.

OTE are scadenţe importante în 2012 şi 2013 şi nu a reuşit să refinanţeze datorii din mai. Totuşi, într-un scenariu de bază al S&P, lichidităţile disponibile şi fluxul generat ar fi suficiente pentru a acoperi maturităţile datoriilor în 2011 şi 2012.

Ratingul "B" al OTE este cu o treaptă peste evaluarea individuală, ca urmare a includerii unui eventual sprijin moderat din partea celui mai mare acţionar, grupul german Deutsche Telekom (40% din acţiuni). Deutsche consolidează rezultatele OTE în cele ale grupului, în urma unui acord cu guvernul elen.

La sfârşitul lunii iunie, raportul dintre datorii şi profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare era de 3,5 ori, iar cel al fondurilor din operaţiuni raportate la datorii de 22%.

"Perspectiva negativă reflectă posibilitatea unei retrogradări în următoarele 6-12 luni, dacă situaţia lichidităţii OTE continuă să se înrăutăţească", a spus Raab.

Agenţia ar putea retrograda OTE dacă ar considera că angajamanetul Deutsche Telekom faţă de grup ar slăbi, a adăugat el.

OTE controlează în România Romtelecom şi subsidiarele locale ale operatorului de telecomunicaţii mobile Cosmote şi retailerului Germanos.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO