Business Internaţional

Să ne temem că vine ceva mai rău? Panica a început să pună stăpânire pe bursele de acţiuni. „Ceva se întâmplă în măruntaiele pieţei“

Să ne temem că vine ceva mai rău? Panica a început...

Autor: Bogdan Cojocaru

24.08.2015, 00:06 15466

Investitorii abia acum au început să se întrebe ce este în neregulă cu SUA şi cu China. Dacă ele nu rezistă, atunci cine?

Tensiunile acumulate în ultimele luni pe pieţele globale au răbufnit cu putere la sfârşitul săptămânii trecute pe bursele de acţiuni din întreaga lume, de la SUA şi Australia la Europa, inclusiv România. Istoria a demonstrat că bursele sunt un culoar prin care crizele se pot propaga cu uşurinţă în economia reală.

Contextul scăderilor bursiere este complex şi are în prim-plan China, cea mai mare economie emergentă şi locul doi în lume după SUA şi unul dintre cei mai mari consumatori de materii prime.

Consensul general este că această economie încetineşte, încearcă să-şi găsească un alt model de creştere şi că riscul unei aterizări dure este ridicat.

Deşi este greu de înţeles ce se întâmplă în economia chineză din cauza lipsei de informaţii de încredere, clar este că guvernul de la Beijing nu este stăpân pe situaţie. Dovada este prăbuşirea burselor în pofida intervenţiilor repetate ale autorităţilor.

Semnalele că tensiuni se acumulează pe pieţele gobale şi în economia mondială sunt de mult aprinse. Exporturile chineze încetinesc, la fel şi comerţul internaţional. Cu câteva excepţii, printre care aurul şi uraniul, preţurile metalelor industriale, ale petrolului şi ale altor materii prime sunt pe traiectorie descendentă. Economia SUA nu creşte atât de puternic pe cât ar fi de aşteptat după ani de injecţii enorme de capital. Un oficial de top al Fed a recunoscut chiar că aceste injecţii de lichiditate – quantitative easing (QE) – n-au avut efectul dorit asupra creşterii. În Europa revenirea este şi mai lentă, iar BCE face acum ceea ce Rezerva Federală americană a făcut cu mulţi ani în urmă, încă din timpul marii recesiuni. China încearcă să se redreseze depreciindu-şi moneda, ceea ce acutizează volatilitatea valutelor emergente.     

„Scăderea bursei din SUA arată clar că oamenii încep să-şi pună întrebări legate de ritmul de creştere al economiei SUA şi mai ales despre impactul a ceea ce se întâmplă în China şi cu valutele asupra economiei americane. Nu cred că sunt dovezi că economia globală va încetini semnificativ, dar există incertitudini, iar oamenii evaluează situaţia şi fac un pas înapoi“, explică pentru Bloomberg Francois Savary, analist la Reyl & Cie. Ce spune el despre investitorii americani este valabil şi pentru jucătorii din Europa sau din alte regiuni.

Acest „pas înapoi“ a făcut să dispară aproximativ 2.200 de miliarde de dolari din valoarea acţiunilor din întreaga lume în primele patru zile ale săptămânii trecute.

China, în centrul îngrijorărilor

Bursele de acţiuni chineze au scăzut cu peste 4% vineri, ceea ce duce pierderile pe întreaga săptămână ale principalilor indici bursieri la 12%.

Scăderea a trezit temeri că guvernul este neputincios în faţa panicii şi că bursa se îndreaptă spre colaps. Cele mai recente semne arată că determimarea autorităţilor de a susţine pieţele slăbeşte. Vineri, indicele CSI300 al celor mai mari companii listate la Shanghai şi Shenzhen a pierdut 4,6% din valoare. Indicele a pierdut tot ceea ce a câştigat începând cu jumătatea lunii martie.  Investitorii au renunţat la acţiuni din toate domeniile, inclusiv la titluri emise de companii în care au investit fondurile de salvare ale guvernului. Printre cele mai slabe sectoare au fost cel de telecom şi cel de tehnologie. Acţiunile care au suferit cele mai mari pierderi sunt din sectorul transportului şi din cel imobiliar.

Shanghai Composite a închis aproape de 3.500 de puncte, nivel la care, spun analiştii, Beijingul va încerca să-l apere cu orice preţ, potrivit CNN.

Multe dintre companiile listate la Shanghai, inclusiv companii mari controlate de stat, s-au prăbulit cu maximul permis, 10%.

Primele semne că sunt probleme au apărut în iunie după ce Shanghai Composite a atins maximul istoric de peste 5.100 de puncte, urcând cu 150% în 12 luni. Când bula s-a spart, indicele a pierdut 32% din valoare în doar 18 sesiuni de tranzacţionare. Beijingul a reacţionat în forţă. Banca centrală a redus dobânzile la minime record, autorităţile au suspendat listările noi şi au ameninţat că-i vor arunca în închisoare pe cei care sabotează piaţa. Au­to­rităţile au organizat, de asemenea, achiziţii de acţiuni cu ajutorul banilor furnizaţi de banca centrală. Companiilor li s-a permis să-şi suspende de la tranzacţionare acţiunile. La un moment dat, 50% din acţiunile listate au fost suspendate.

SUA, cu burse supraîncălzite

Bursele SUA au avut cea mai slabă săptămână din 2011. Investitorii au început să-şi vândă acţiunile joi, au continuat vineri dimineaţă şi nu s-au mai oprit. Ei au renunţat în principal la acţiuni emise de companii petroliere, la titlurile Netflix, furnizor de conţinut media online, ale Apple şi ale altor firme alintate din sectorul tehnologiei.

Companii precum Wells Fargo, Google şi Facebook au pierdut zeci de miliarde de dolari din valoarea de piaţă în doar două zile. Apple, una dintre cele mai tranzacţionate acţiuni, a pierdut tot ce a câştigat de la începutul anului şi a terminat săptămâna în scădere cu 9%. Preţul petrolului s-a prăbuşit sub 40 de dolari barilul pentru prima dată de la ieşirea Americii din recesiune, notează AP.

„Investitorii se întreabă de unde va veni creşterea dacă nu vine din China sau din SUA? Totul ţine de creştere“, spune Tim Courtney, analist la Exencial Wealth Advisors. Rezultatul incertitudinilor este că indicele bursier Standard & Poor's 500 a pierdut 5,8% din valoare săptămâna trecută, cea mai slabă începând cu 2011. Indicele este cu 7,7% sub maximul istoric şi riscă să treacă prin ceea ce traderii numesc „corecţie“: o scădere de 10% în raport cu maximul. 

Corecţia s-ar putea să nu fie un lucru rău, având în vedere temerile că acţiunile de pe bursele americane sunt supraevaluate. Bursa se supraîncălzea, dovadă fiind faptul că acţiunile companiilor slabe nu reflectau rezultatele financiare dezamăgitoare ale acestora.

Vineri, S&P 500 a scăzut cu 3,2%. Indicele industrial Dow Jones a picat cu 3,1% - este cu 10% sub maxim, adică în acea “corecţie” -, iar Nasdaq, al companiilor de tehnologie, a scăzut cu 3,5%.

Printre factorii care i-au “speriat”, investitorii au menţionat posibilul impact al problemelor Chinei asupra SUA, scăderea preţurilor petrolului şi materiilor prime şi preţurile prea mari ale acţiunilor în raport cu evoluţia veniturilor acestora. 

“Toate acestea vin după mulţi ani în care n-a fost nicio corecţie”, spune Jeremy Zirin, analist la UBS. Ultima dată când piaţa a suferit o corecţie a fost în octombrie 2011.

Până nu demult, investitorii păreau să ignore orice veste de natură să îngrijoreze, încrezători că dobânzile mici ale Rezervei Federale şi profiturile în creştere ale companiilor vor impinge acţiunile şi mai mult în sus. Rezultatul este că S&P 500 şi-a triplat valoarea de când SUA au ieşit din criza financiară.

Europa, trasă în jos

Bursele europene au înregistrat săptămâna trecută cele mai mari pierderi din ultimii patru ani. Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 a scăzut cu peste 3% vineri şi este cu 13% sub maximul istoric atins în aprilie, adică în plină “corecţie”. Indicatorul a înregistrat cea mai mare scădere de o zi din noiembrie 2011.

La Frankfurt, centrul financiar al Germaniei, indicele DAX a pierdut 3% din valoare, iar la Paris, CAC 40 a coborât cu 3,2%. Pe bursa de la Londra, FTSE 100 a scăzut cu 2,8% şi a marcat cel mai abrut declin de o săptămână din acest an, potrivit MarketWatch.

Vineri a fost pentru indicatorul britanic a noua zi consecutivă de scădere, timp în care capitalizarea de piaţă a companiilor britanice s-a redus cu 160 de miliarde de lire sterline. Pieţe din mai multe state din zona euro, printre care Amsterdam, Bruxelles, Milano şi Madrid, au înregistrat pierderi de aproape sau chiar mai mari de 3%. Acţiunile companiilor petroliere şi de minerit s-au “înecat în pierderi” încă de la începutul sesiunii.

Acţiunile companiilor din sănătate au înregistrat cele mai mari scăderi din cele 19 grupuri industriale acoperite de indicele Stoxx 600. Titlurile Novartis au scăzut cu 3,6%.

Semnalele că tensiuni se acumulează pe pieţe sunt de mult aprinse, dar investitorii nu le-au luat în seamă mizând pe intervenţiile băncilor centrale.

Lance Roberts- analist la STA Wealth Management

„Ceva se întâmplă în măruntaiele pieţei. Acea boală care s-a extins prin piaţă.“

Jeremy Zirin- analist la UBS

„Toate acestea vin după mulţi ani în care n-a fost nicio corecţie”. Ultima dată când piaţa a suferit o corecţie a fost în octombrie 2011.

Tim Courtney- analist la Exencial Wealth Advisors

„Investitorii se întreabă de unde va veni creşterea dacă nu vine din China sau din SUA? Totul ţine de creştere.”

François Savary- analist la Reyl & Cie

„Scăderea bursei din SUA arată clar că oamenii încep să-şi pună întrebări legate de ritmul de creştere a economiei SUA şi mai ales despre impactul a ceea ce se întâmplă în China şi cu valutele asupra economiei americane.”

Peter Boockvar- analist la Lindsey Group

„Vântul care a bătut din spate în ultimii ani bate acum din faţă. Cred că această corecţie este începutul a ceva mai mare. Vom avea un raliu violent? Poate, dar am putea fi la fel de bine la marginea unei pieţe bear.” El se referă la posibilitatea ca Fed să înceapă să ridice dobânzile.

Robert Doll- analist la Nuveen Asset Management

„Problema mare este China. Trebuie să intervină cumva. Cred că şi Fed este o problemă, dar nu cea mai mare. Sunt blestemaţi dacă intervin şi la fel de blestemaţi dacă nu o fac.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO