Business Internaţional

Săptămâna aceasta încep audierile la Curtea Constituţională a Germaniei într-un proces de care ar putea depinde soarta zonei euro

Vicepreşedintele băncii centrale, Joerg Asmussen, va depune mărturile în apărarea instituţiei pe care o conduce, în special a programului de achiziţie de obligaţiuni despre care reclamanţii spun că reprezintă un ajutor direct acordat statelor, nepermis de regulile Uniunii Europene. AFP/Mediafax Foto

Vicepreşedintele băncii centrale, Joerg Asmussen, va depune mărturile în apărarea instituţiei pe care o conduce, în special a programului de achiziţie de obligaţiuni despre care reclamanţii spun că reprezintă un ajutor direct acordat statelor, nepermis de regulile Uniunii Europene. AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru

09.06.2013, 20:37 832

Curtea Constituţională a Germaniei va analiza săptămâna aceasta legalitatea măsurilor luate pentru salvarea monedei unice europene. În colimatorul judecătorilor va fi în special singurul plan care a adus slabilitate în zona euro, programul prin care Banca Centrală Europeană va achiziţiona obligaţiuni ale statelor cu probleme pentru a limita creşterea costurilor de finanţare. BCE se arată încrezătoare, deoarece instituţia se află sub jurisdicţia Curţii Europene şi nu sub cea a instanţei de la Karlsruhe. Un judecător avertizează însă că implicaţiile deciziilor pe care Curtea le va lua pot fi cruciale pentru integritatea uniunii monetare.

Curtea constituţională germană va ţine pe 11 şi 12 iunie audieri publice privind legalitatea măsurilor luate de BCE în timpul crizei datoriilor din zona euro. Vicepreşedintele băncii centrale, Joerg Asmussen, va depune mărturile în apărarea instituţiei pe care o conduce, în special a programului de achiziţie de obligaţiuni despre care reclamanţii spun că reprezintă un ajutor direct acordat statelor, nepermis de regulile Uniunii Europene. La audieri va fi prezent şi guvernatorul băncii centrale a Germaniei, Jens Weidmann, care se opune acestor achiziţii. El este şi membru în consiliul guvernator al BCE, scrie EUobserver.

Udo di Fabio, până anul trecut expertul Curţii Constituţionale în privinţa euro, apreciază că procesul privind legalitatea maşinăriei de salvare a zonei euro ar putea provoca încleştări între Germania şi BCE care, în cele din urmă, ar putea duce la prăbuşirea uniunii monetare, notează The Telegraph.

„Prin prisma faptului că BCE acţionează dincolo de teritoriul legal, iar aceste încălcări sunt serioase şi de durată, Curtea trebuie să decidă dacă Germania poate rămâne membru al uniunii monetare din punctul de vedere al Constituţiei”, spune di Fabio. El a redactat anul trecut hotărârea provizorie a Curţii în privinţa Mecanismului European de Stabilitate, fondul permanent de 500 miliarde euro care asigură sprijinul financiar statelor lovite de criză.

Procesul are la origine plângeri semnate de 37.000 de cetăţeni europeni, printre care un nucleu de profesori eurosceptici. Majoritatea lor apreciază că BCE îşi depăşeşte atribuţiile finanţând deficitele bugetare ale statelor falimentare. Analiştii de la Berenberg Bank spun că acest caz reprezintă cel mai mare risc care planează asupra zonei euro, deoarece instanţa ar putea pronunţa un “verdic ciudat” care va limita sau chiar bloca acţiunile BCE.

Di Fabio a subliniat că instanţa germană nu are “forţa procedurală” de a forţa banca să-şi modifice politica, dar aceasta poate emite un ultimatum “de avertisment”. Dacă BCE nu-i respectă punctul de vedere, instanţa poate şi ar trebui să interzică băncii centrale germane să participe la programul BCE.

Curtea îşi va anunţa decizia probabil peste câteva săptămâni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO