Business Internaţional

Şapte state NATO vor trimite trupe în România; militari români vor fi detaşaţi în Polonia

Şapte state NATO vor trimite trupe în România;...

Autor: Mihai Draghici

27.10.2016, 15:02 1728

"Am discutat despre progresele în demersul de consolidare a prezenţei NATO în regiunea Mării Negre, în cadrul unei brigăzi multinaţionale terestre comandată de România. De asemenea, lucrăm la măsuri de tip aerian şi maritim. Sunt bucuros să confirm că numeroase naţiuni au exprimat voinţa de a contribui la prezenţa în regiunea Mării Negre, la nivel terestru, maritim şi aerian. Este vorba de Canada, Germania, Olanda, Polonia, Turcia şi Statele Unite. Alţi aliaţi analizează modalităţi de a contribui", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, după reuniunea miniştrilor Apărării desfăşurată la Bruxelles.

Conform unui comunicat al Ministerului britanic al Apărării difuzat în contextul reuniunii NATO de la Bruxelles, "Marea Britanie va trimite avioane militare multirol Eurofighter Typhoon pentru misiuni de patrulare aeriană pe flancul sud-estic al NATO, în scopul garantării securităţii aliaţilor din zona Mării Negre". "Avioanele vor fi detaşate de la unitatea Coningsby, aparţinând Forţelor Aeriene Regale, la Baza aeriană Mihail Kogălniceanu, România, cel mult patru luni, în anul 2017", precizează instituţia.

"România şi Marea Britanie se vor alătura batalionului comandat de SUA din Polonia", a precizat Stoltenberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO