Business Internaţional

„Scăpare Freudiană”: O prezentatoare de ştiri şi-a cerut scuze public după ce l-a numit pe preşedintele american Donald Trump „un dictator”

„Scăpare Freudiană”: O prezentatoare de ştiri...

Autor: Alex Ciutacu

11.06.2018, 13:42 206

Prezentatoarea de ştiri Abby Huntsman, de la Fox News, şi-a cerut scuze public duminică după ce s-a referit la preşedintele Donald Trump ca la „un dictator”, potrivit Business Insider.

Gafa ei a avut loc în timp ce Fox News difuza imagini cu sosirea lui Trump în Singapore pentru un summit cu liderul nord-coreean Kim Jon Un.

„Aceasta este istorie”, spunea Huntsman. „Trăim – indiferent de ce se întâmplă la întâlnirea dintre cei doi dictatori, ceea ce vedem acum, aceasta este istorie”.

Greşeala a părut să treacă neobservată de fostul director de comunicare de la Casa Albă, Anthony Scaramucci, care stătea chiar lângă Huntsman.

Prezentatoarea de ştiri şi-a cerut scuze mai târziu în timpul programului.

„După cum ştiţi la televiziunea live, câteodată nu spui lucrurile perfect”, a spus ea. „I-am numit şi pe preşedintele Trump şi pe Kim Jong Un dictatori. Nu voiam să spun asta. Greşeala mea, deci îmi cer scuze pentru asta”.

Potrivit Business Insider, unii utilizatori de pe Twitter au numit gafa „o scăpare Freudiană”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO