Business Internaţional

Şefii de state şi de guverne vor încerca să găsească soluţii problemei tot mai acute a şomajului

Şefii de state şi de guverne vor încerca să găsească soluţii problemei tot mai acute a şomajului

Summit-urile UE reprezintă modul intrat deja în tradiţia Europei de a rezolva criza care mătură continentul. Deşi reuniunile adesea nu aduc măsuri concrete şi care să mulţumească pieţele, reprezintă dovada că liderii europeni pot colabora pentru găsirea soluţiilor

Autor: Bogdan Cojocaru

30.01.2012, 00:00 390

Summitul de astăzi de la Bruxelles, la care participă şi preşedintele Traian Băsescu, are ca obiective calmarea pieţelor financiare, dominate de nervozitate încă de la începutul acestui an, şi finalizarea "pactului" fiscal stabilit la cererea cancelarului german Angela Merkel la summitul din decembrie 2011.

Liderii europeni vor discuta şi despre problema arzătoare a relansării economiilor în condiţiile în care creşterea este sufocată de măsurile de austeritate implementate pentru reducerea deficitelor bugetare şi despre stimularea angajărilor, scrie publicaţia franceză Le Monde. Problema salvării Greciei nu figurează pe agenda oficială a reuniunii.

Pactul fiscal, lucruri vechi într-un ambalaj nou

La summitul UE din decembrie, Merkel declara încrezătoare că pactul fiscal, care va fi semnat de toţi membrii UE cu excepţia Marii Britanii, reprezintă impulsul de care este nevoie pentru rezolvarea pe termen lung a crizei din zona euro. În mai puţin de două luni, textul noului tratat a fost finalizat în ceea ce s-ar putea numi un timp record. Între timp, entuziasmul s-a redus. Preşedintele băncii centrale germane Jens Weidmann descrie acum noul tratat, care înăspreşte disciplina bugetară, ca fiind o contribuţie "importantă" în rezolvarea crizei, scrie Deutsche Welle.

"Cred că acum se pot impune sancţiuni şi lansa proceduri legale automate împotriva debitorilor", a afirmat Elmar Brok, parlamentar european din partea Partidului Creştin Democrat al lui Merkel. Pactul prevede, de asemenea, mecanisme de limitare a datoriilor. Germania are deja o astfel de limitare consfinţită în constituţie.

Deşi tratatul a fost convenit în afara cadrului UE, deoarece nu a fost acceptat şi de Marea Britanie, al cărei premier, David Cameron, a considerat că înţelegerea afectează suveranitatea bugetară, el va deveni în cele din urmă parte din legislaţia europeană. Cu excepţia limitei îndatorării, regulile pactului bugetar nu prevăd nimic nou. Comisarul european pentru afaceri monetare Olli Rehn a declarat la o reuniune a miniştrilor de finanţe din UE că 99% din reglementările pactului sunt deja conţinute de legislaţia UE. Întreaga ideee a noului acord este de a scoate în evidenţă aceste reguli.

Şomajul în rândul tinerilor, o problemă tot mai acută a Europei

Liderii UE vor lua astăzi în considerare, de asemenea, planuri de a angaja 22 de miliarde de euro din fonduri sociale ale UE nealocate pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor din Europa. Dificultăţile cu care se confruntă tinerii în a-şi găsi un loc de muncă au ieşi puternic în evidenţă în Spania, unde şomajul pentru categoria de vârstă 16-24 de ani a ajuns la 51,4%, notează publicaţia britanică The Guardian. În Grecia, rata şomajului în rândul tinerilor este de 46,6%, în Portugalia de 30,7%, iar în Marea Britanie de 22%. În România, rata şomajului pentru categoria de vârstă 15-24 de ani s-a situat la 24,3% în al treilea trimestru al anului trecut.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional Christine Lagarde a discutat la Forumul Economic de la Davos cu lideri sindicali depre problema şomajului. Sâmbătă, Lagarde a atenţionat că este vitală relansarea economiei zonei euro. "Creşterea economică este esenţială din multe motive, pentru locurile de muncă, pentru consolidarea fiscală sau pentru încurajarea adăugării de valoare", a spus şefa FMI.

Şefii de state şi de guverne vor discuta, totodată, planuri de a garanta tinerilor ori un loc de muncă sau pregătire, ori continuarea studiilor în patru luni de la terminarea şcolii.

UE vrea să reabiliteze clădirile pentru a combate şomajul

Statele Uniunii Europene ar putea adopta în prima jumătate a acestui an reguli din domeniul ocrotirii mediului înconjurător care vor stimula crearea de locuri de muncă şi vor reduce costurile cu energia prin reabilitarea clădirilor publice, scrie agenţia Thomson Reuters.

"Una din puţinele modalităţi prin care pot fi create foarte, foarte rapid locuri de muncă în Europa este reabilitarea conductelor, a sistemelor energetice şi a locuinţelor", a declarat comisarul euroepan pentru mediu Connie Hedegaard. Doar prin eficientizarea sistemelor energetice ar putea fi create 500.000 de noi locuri de muncă până în 2020, a menţionat oficialul, care a adăugat că alte iniţiative privind ocrotirea mediului ar putea înfiinţa până la două milioane de locuri de muncă până în 2020.

Spania presează UE pentru a-i permite un deficit mai mare

Guvernul spaniol condus de premierul Mariano Rajoys a început să preseze Uniunea Europeană pentru relaxarea obiectivelor privind deficitul bugetar în condiţiile în care ţara se îndreaptă spre o nouă recesiune, iar numărul şomerilor a depăşit pragul psihologic de 5 milioane, scrie The Guardian.

Guvernul de la Madrid cere autorităţilor de la Bruxelles să fie mai "realiste" în privinţa austerităţii. Deficitul bugetar al Spaniei s-a situat la peste 8% din PIB anul trecut, echivalentul a 20 de miliarde de euro, în condiţiile în care ţinta stabilită de Bruxelles este de 6% din PIB. Spania are cea mai mare rată a şomajului din Europa, de 22,8%, iar situaţia s-ar putea înrăutăţi din cauza măsurilor de ajustare bugetară implementate de guvern. Pentru anul acesta, ţinta privind deficitul stabilită de UE este de 4,4% din PIB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO