Business Internaţional

Sfârşitul hainelor ieftine? H&M înregistrează o scădere nemaiîntâlnită de la criza economică şi închide mai multe magazine

Sfârşitul hainelor ieftine? H&M înregistrează o...

Autor: Alex Ciutacu

15.12.2017, 15:28 26784

Retailerul global de îmbrăcăminte, Hennes & Mauritz (H&M) va închide mai multe magazine după ce a înregistrat cea mai mare scădere trimestrială din ultimii 10 ani, potrivit The Telegraph.

Grupul, care deţine firma H&M, cu baza în Stockholm, precum şi alte branduri printre care şi COS, Weekday şi & Other Stories, spune că vânzările au scăzut cu 4 procente, ajungând la 6,74 miliarde de euro în ultimul trimestru, în comparaţie cu aceiaşi perioadă a anului trecut. Analiştii de la Reuters prevedeau o creştere cu 2%.

Retailerul spune că în al patrulea trimestru vânzările au fost „în mod semnificativ mai mici faţă de aşteptările companiei”.

Acţiunile H&M au scăzut cu 15% după anunţul companiei.

În timp ce vânzările online ale H&M continuă să crească, la fel ca şi cele ale altor branduri din grup, vânzările în magazinele fizice sunt în scădere, iar compania acuză „o situaţie dificilă ce se manifestă constant în piaţă”.

Grupul spune că va închide o parte din magazine, deşi nu a confirmat care dintre ele. De asemenea H&M a decis să-şi extindă parteneriatul cu gigantul chinez de comerţ online, Alibaba, vânzând produsele brandului prin platforma Tmall.

Michael Evans, preşedintele Alibaba Group, spune: „Deoarece este una dintre cele mai inovatoare companii de fashion din lume, H&M se va potrivi perfect pe platforma noastră Tmall. Suntem onoraţi să ne extindem operaţiunile şi să integrăm produsele lor în platforma noastră, permiţându-le astfel accesul la cei jumătate de miliard de clienţi pe care îi avem”.

H&M este al doilea cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume după rivalul spaniol Inditex, companie mamă a brandurilor Zara, Massimo Dutti, Pull & Bear şi Bershka.

Compania deţine în acest moment peste 7.000 de magazine la nivel global, după ce a deschis 300 de magazine în 93 de ţări pe parcursul acestui an

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO