Business Internaţional

Slovacia vrea să fie parte a "nucleului" UE, distanţându-se de alte state central şi est-europene

Slovacia vrea să fie parte a "nucleului" UE,...

Autor: Mihai Draghici

15.08.2017, 20:18 196

"Principiile mele politice fundamentale sunt apropiate de cele ale nucleului Uniunii Europene, de Franţa şi Germania", a declarat marţi Robert Fico, citat de site-ul agenţiei Reuters.

"Sunt foarte interesat de cooperarea regională în cadrul Grupului Vişegrad, dar interesul vital al Slovaciei este în cadrul Uniunii Europene", a adăugat Robert Fico.

Grupul Vişegrad, format din Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia, a avut o serie de disensiuni cu Uniunea Europeană, în principal în materie de imigraţie.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au stabilit în luna mai elaborarea unui plan pentru aprofundarea integrării europene. Comisia Europeană a adoptat în martie un plan de reformare a Uniunii Europene, preşedintele Jean-Claude Juncker prezentând în Parlamentul European cinci posibile direcţii ale Blocului comunitar, axate pe o cooperare a ţărilor în grade diferite, eventual prin concentrarea pe piaţa unică, pe apărare şi securitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO