SocGen: Petrecerea creditării ieftine se sparge. Declinul tinde să fie declanşat de un singur sector, cum s-a întâmplat cu sectorul rezidenţial american în 2008

8 dec 2017 Autor: Catalina Apostoiu

Efervescenţa creditului care a împins discounturile oferite de creditori debitorilor aproape de cele mai scăzute niveluri dintr-un deceniu va lua probabil sfârşit în câteva luni, în condiţiile în care băncile centrale îşi vor normaliza politicile monetare, iar perspectivele economice se vor deteriora uşor, anticipează grupul francez Société Générale, potrivit Bloomberg.

„Ne aşteptăm ca anul viitor să fie unul de tranziţie, când mediul caracterizat de randamente ultrascăzute va începe într-un final să se destrame“, se arată într-o notă a SocGen. „SUA şi zona euro se îndreaptă către o încetinire economică în 2019, iar având în vedere nivelul ridicat al îndatorării companiilor, acest lucru va avea probabil un impact la nivelul creditului“.

Primele legate de obligaţiunile investment-grade americane vor avansa până la mijlocul anului 2018, cele ale obligaţiunilor europene urmând mai apoi o traiectorie similară, în condiţiile în care pieţele de credit vor asimila încetinirea economică, mai scriu în cadrul notei Juan Esteban Valencia şi Guy Stear, strategi în cadrul SocGen.

„Sabia va cădea în semestrul al doilea“, anticipează aceştia în cadrul unui raport în care se admite că perspectivele de anul trecut ale băncii franceze s-au dovedit a fi prea pesimiste.

Société Générale anticipase că riscurile politice vor afecta creditarea în 2017, însă şi-a schimbat estimările în luna martie după ce acestea nu s-au materializat.

„Situaţia de pe pieţele emergente şi pieţele caracterizate de randamente ridicate este cea mai alarmantă“, se mai arată în notă.

Strategii de la Société Générale mai arată că predicţiile lor vor depinde în mod crucial de perspectivele de creştere economică.

„Dacă procesul de încetinire economică va începe să se manifeste, presupunem că nivelurile ridicate de îndatorare vor împinge spreadurile în sus într-un ritm mai rapid decât am anticipat.“

Declinul pieţei creditului tinde să fie declanşat de un singur sector, cum s-a întâmplat cu sectorul telecomunicaţiilor în 2002-2003 şi sectorul rezidenţial american în 2008. Potenţiale semnale de alarmă vin din partea pieţei imobiliare chineze şi a sectorului tehnologic american.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.12.2017

 
Cuvinte cheie:
SocGen
, creditare
, ieftin
, declin
, rezidential
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide