Business Internaţional

Soros: Europa este în pericol. Căderea euro ar provoca o criză bancară de necontrolat, iar planeta ar intra într-o recesiune profundă

Soros: Europa este în pericol. Căderea euro ar provoca o criză bancară de necontrolat, iar planeta ar intra într-o recesiune profundă

Autor: Bogdan Cojocaru

17.08.2011, 17:14 3581

Europa este în pericol, situaţia este gravă, iar autorităţile, care până în prezent n-au făcut decât să răspundă presiunilor pieţelor, au început să ia lucrurile în serios, spune investitorul american George Soros într-un interviu acordat publicaţiei franceze Le Monde.

Interviul vine după ce cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, reprezentanţii celor mai mari economii din zona euro, s-au întâlnit, marţi, pentru a discuta despre problemele uniunii monetare. Ce doi au stabilit, printre altele, că vor propune partenerilor europeni crearea unui "veritabil guvern economic" al zonei euro din care vor face parte şefii de state şi de guverne din ţările membre.

Pentru Soros, concluziile la care au ajuns Merkel şi Sarkozy reprezintă un pas înainte, însă el consideră că europenii trebuie să meargă mult mai departe pentru a câştiga lupta cu speculatorii.

"Au început să discute soluţii pe termen lung. În prezent, nu există altă cale decât îmbunătăţirea guvernanţei zonei euro. Problema nu mai este de a şti dacă este nevoie de o monedă unică sau nu. Euro există şi dacă se prăbuşeşte, va rezulta o criză bancară de necontrolat. Lumea va cădea atunci într-o recesiune profundă", avertizează Soros.

În discuţiile de marţi, Merkel şi Sarkozy au respins ideea ca ţările zonei euro să emită în comun obligaţiuni euro pentru a facilita accesul la finanţare pentru statele penalizate de pieţe pentru datoriile ridicate. Aceasta soluţie este considerată de unii lideri europeni şi anlişti ca unul dintre puţinele modurile prin care zona euro poate ieşi din criza datoriilor.

"Cred că Sarkozy a avut dreptate când a zis că obligaţiunile euro ar trebui luate în considerare la finalul procesului de integrare (a zonei euro - n.r.). Acesta ar trebui să fie obiectivul. Pentru a ieşi din prăpastie, ţările membre vor trebui să se finanţeze la costuri rezonabile. Obligaţiunile sunt singurul mijloc prin care se poate ajunge aici. Răul stă, însă, în detalii: Cine, cum, în ce cantitate ar trebui emise aceste titluri? Toate acestea vor trebui discutate. Obligaţiunile euro sunt soluţia de ultimă instanţă", spune investitorul.

Soros a devenit celebru după ce a pariat cu succes, în 1992, pe ieşirea lirei sterline din sistemul monetar european.

Întrebat dacă se poate câştiga un pariu contra euro, el a răspuns:

"Cu siguranţă că da. Zona euro, aşa cum este ea construită, nu are autoritate bugetară şi fiscală. Atât timp cât aceste puteri nu există, piaţa poate consideră că poate câştiga".

Soros apreciază, de asemenea, că atacurile speculative din ultima perioadă împotriva Franţei sunt justificate.

"Deoarece Italia şi Spania nu-şi mai permit să ajute Grecia, contribuţia Franţei la salvarea Atenei va creşte. Va creşte şi mai mult dacă Italia şi Spania vin să ceară şi ele ajutor. Acestei poveri i se adaugă problemele interne ale Franţei, care are nevoie de reforme structurale importante", explică Soros.

Miliardarul explică, de asemenea, că problema datoriilor prea mari şi cea a creşterii economice slabe a Europei sunt interconectate.

"Problemele se agravează una pe alta. Să luăm cazul Spaniei, unde rata şomajului este de peste 20% şi este nevoie de creşterea ajutoarelor sociale pentru a se evita căderea ţării în recesiune. Dacă nu poţi mări deficitul, eşti prins în capăcană".

Ce trebuie făcut?

"Grecia, ca şi Spania, trebuie să implementeze reforme structurale, să facă mai flexibilă piaţa muncii şi să îmbunătăţească competitivitatea economiei. Trebuie stimulată şi cererea internă. Ar trebui stabilite reguli care să permită unui stat cu şomaj ridicat să rămână deficitar. Problema este că Germania are concepţii greşite în această privinţă. Germania vrea ca toate ţările să aibă bugete echilibrate", apreciază Soros.

Întrebat dacă se consideră european - Soros s-a născut în Ungaria - miliardarul a răspuns afirmativ.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO