Business Internaţional

Starwood încheie primul acord SUA-Cuba în domeniul hotelier de la revoluţia din 1959

Starwood încheie primul acord SUA-Cuba în domeniul...

Autor: CătăIina Apostoiu

21.03.2016, 00:00 585

Starwood Hotels & Resorts Worldwide a devenit prima companie hotelieră americană care a semnat un acord cu Cuba de la revoluţia din 1959, anunţând o investiţie de ordinul milioanelor de dolari cu o zi înainte ca preşedintele american Barack Obama să viziteze Havana, relatează Reuters. Starwood va administra două proprietăţi din Havana şi va semna o scrisoare de intenţie pentru operarea unei a treia.

În mod normal, astfel de tranzacţii ar fi interzise sub embargoul economic impus de SUA Cubei, însă Starwood a primit permisiune specială din partea Trezoreriei americane săptămâna trecută. Pe de altă parte, este posibil ca Starwood, obiectul unei bătălii de preluare, să nu mai fie pentru mult timp o companie americană.

Compania chineză Anbang Insurance Group a lansat o ofertă de 13 miliarde de dolari cash pentru Starwood la finalul săptămânii trecute, devansând cu aproape 15% o ofertă anterioară depusă de Marriott International. Marriott poate depune o contraofertă până pe 28 martie. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO