Business Internaţional

Studiu: Aproape trei milioane de americani poartă zilnic asupra lor o armă încărcată

Studiu: Aproape trei milioane de americani poartă zilnic...

Autor: Olimpia Nicolae, Mediafax

20.10.2017, 04:29 127

Majoritatea dintre aceştia citează protecţia lor ca motiv pentru purtarea armelor.

Lunar, numărul celor ce sunt înarmaţi zilnic se ridică la nouă milioane de persoane, conform studiului, ce este primul de acest gen din ultimii 20 de ani şi analizează obiceiurile cetăţenilor obişnuiţi în privinţa portului de arme.

SUA este ţara unde au loc cele mai numeroase masacre în şcoli, la concerte şi locuri de muncă, notează autorii studiului.

”Este foarte important de studiat această problemă de vreme ce 90% dintre toate omuciderile şi asalturile ce nu sunt fatale sunt comise cu o armă portabilă”, a declarat Ali Rowhani-Rahbar, profesor de epidemologie la Facultatea de Sănătate Publică din cadrul Universităţii din Washington şi principalul autor al studiului citat.

Informaţiile folosite în cadrul acestui studiu provin din cadrul unui studiu efectuat în 2015 pe 1.444 deţinători de arme.

”Comparativ cu deţinătorii de arme ce nu le poartă pe acesta asupra lor, cei care raportează că preferă purtarea acestora sunt în general caucazieni, adeseori tineri, bărbaţi, ce trăiesc în state din sudul SUA, se consideră a fi conservatori din punct de vedere politic şi deţin mai multe arme”, potrivit autorilor studiului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO