Business Internaţional

Sistemul financiar german începe să-şi arate crăpăturile. Un scandal monstru de evaziune, depozite taxate de bănci şi o bancă specializată în transportul naval în pragul colapsului

Sediul din Hanovra al NordLB, una dintre cele mai mari bănci germane specializate în creditarea industriei transportului maritim

Sediul din Hanovra al NordLB, una dintre cele mai mari bănci germane specializate în creditarea industriei transportului maritim

Autor: Bogdan Cojocaru

10.07.2017, 00:07 8374

Sub ploaia de date strălu­ci­toa­re despre Germania, cea mai mare economie euro­pea­nă, în­­cep să devină vi­zi­bile cră­pă­turile din sistemul financiar.

O senzaţie de scufundare a devenit acută în special pentru NordLB, o bancă sprijinită de statul german cu expunere la transportul naval. Senzaţie de frustrare simt clienţii băncilor germane ale căror depozite au început să fie taxate de acestea. Furie simt cei care realizează dimensiunile scandalului de evaziune de 32 de miliarde de euro în care sunt implicaţi bancheri, brokeri şi avocaţi.

Ultimele zile au adus o lovitură dublă pentru NordLB, care s-a trezit astfel împinsă din nou în pragul colapsului, după cum scrie Handelsblatt. Banca s-a văzut nevoită să abandoneze planurile de a vinde un portofoliu de credite pentru industria transportului naval de 1,3 miliarde de euro către fondul american de private equity KKR.

Negocierile durau de aproape un an. În aprilie, NordLB spera ca afacerea să fie gata până la sfârşitul lunii iunie. Surse Reuters spun că părţile nu s-au înţeles asupra valorii activelor.

Eşecul discuţiilor se răsfrânge asupra tuturor băncilor germane care încearcă să scape de credite pentru industria transportului naval de miliarde de euro în condiţiile în care o reuşită din partea NordLB ar fi fost un indicator că există interes pentru astfel de datorii. HSH Nordbank, o bancă deţinută de stat, cu aceleaşi probleme ca NordLB, n-a avut nici ea succes.

Cum un necaz nu vine niciodată singur, o nouă retrogradare a creditului a adus NordLB în situaţia de a se lupta pentru propria viaţă, notează Handelsblatt. Din cauza îngheţului din industria transportului naval, agenţia americană de rating Moody’s a redus mai multe dintre calificativele băncii. În timp ce salvarea prin bailout a două bănci italiene regionale căpăta atenţia publicului internaţional, câţiva politi­cieni germani gustau teama că băncile nordice germane, dintre care multe sunt sprijinite de stat, se vor alinia pentru următorul bailout cu bani de la guvern. Nemţii sunt printre cei mai gălăgioşi critici ai bailouturilor italiene. Multă atenţie a fost acordată HSH Nordbank, cel mai mare creditor din lume pentru industria transportului pe mare. Comisia Europeană a cerut ca această bancă să fie privatizată până anul viitor.

Însă NordLB, a treia bancă în funcţie de active deţinută de stat, nu reuşeşte să depăşească slăbiciunea indusă de crizele din businessul transportului naval din ultimul deceniu. Retrogradarea ratingurilor va face refinanţarea mai scumpă pentru banca nordică.

„Noi nu putem înţelege această retrogradare“, a afirmat un purtător de cuvânt al NordLB. Guvernul Saxoniei Inferioare a insistat că nu există motive de panică.

Lui Gunter Dunkel, fostul director executiv al NordLB, îi plăcea să spună că pentru el idealul era ca banca să devină „plictisitoare“. O senzaţie care ar fi fost pe placul politicienilor.

Când Dunkel s-a pensionat anul trecut, premierul landului Saxonia Inferioară, care deţine parţial banca, i-a mulţumit că nu i-a dat niciodată nopţi nedormite. Lauda ar putea fi prematură.

Mai multe detalii pe www.zfcorporate.ro

Moştenirea lui Dunkel s-ar putea ca abia de-acum să dea bătăi serioase de cap. Experţii Moody’s au menţionat în privinţa NordLB că există un risc ridicat la adresa solvabilităţii companiei în următoarele 12-18 luni. De asemenea, ei nu văd îmbunătăţindu-se în acest an situaţia veniturilor transportatorilor navali.

Experţii Moody’s au avertizat că în general băncile de economii germane se confruntă cu presiuni din ce în ce mai mari pe profitabilitate din cauza dobânzilor mici. Presiunile ar persista şi anul viitor.

În acest mediu cu dobânzi mici unele dintre băncile germane au început pe tăcute să taxeze depozitele de cash constituite de clienţii de retail, comportament rar în Europa.  O organizaţie pentru protecţia consumatorului s-ar putea să atace în justiţie decizia. Când cineva îşi depozitează cash-ul la bancă practic lasă bani cu împrumut acelei bănci. De aceea nu pare corect ca instituţia de credit să taxeze serviciul pe care i-l face clientul. Până acum, 11 bănci au introdus comisioane pentru clienţii de retail, în cele mai multe cazuri doar pentru deţinerea unor sume peste un anumit prag.

Situaţia are potenţialul de adeveni un scandal, într-o naţiune care prin tradiţie economiseşte.

Până atunci, lumea financiară germană este zguduită de un alt scandal, unul de evaziune fiscală, cel mai mare de acest fel de după război. În acest scandal, un grup de bancheri, avocaţi şi brokeri de acţiuni este responsabil de o evaziune de 32 de miliarde de euro din 2001 pe tranzacţii cu acţiuni. Suma ar fi mai mare decât cheltuielile statului pe un an cu sănătatea, educaţia şi cercetarea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO