Ca multe lucruri pe care Donald Trump le-a spus sau le-a făcut până acum, numirea lui Rex Tillerson, şeful gigantului petrolier Exxon Mobil, ca secretar de stat al SUA a stârnit îngrijorări în Europa şi mulţumire la Kremlin. Cu timpul Rex Tillerson a intrat în graţiile lui Vladimir Putin, iar Exxon a ajuns să depindă de afacerile din Rusia. Şi alte companii mari, din Europa, pariază pe Rusia.
Tillerson, care va deveni secretar de stat dacă va fi acceptat de Senat, s-ar alătura în echipa lui Trump unui alt susţinător al relaţiilor mai calde între SUA şi Rusia, Michael Flynn, consilierul pe teme de securitate naţională al preşedintelui ales. De asemenea, şeful Exxon ar ajunge coleg cu generalul în retragere James Mattis, numit de Trump ca secretar al apărării.
Mattis priveşte Moscova într-un mod mai pragmatic decât predecesorul său. Kremlinul nu putea cere mai mult, a explicat pentru Bloomberg un consilier al administraţiei lui Putin. „Este o echipă fantastică. Aceştia sunt oameni cu care Rusia poate face afaceri“, spune, de la Moscova, consilierul Serghei Markov. Însă în Europa statele baltice, unde teama de o invazie rusească, de orice fel ar fi ea, este puternică, sunt îngrijorate de legăturile lui Tillerson cu Rusia. Anul crucial pentru legăturile omului de afaceri cu Rusia a fost 2008. Până atunci acesta critica felul în care guvernul de la Moscova acţiona. Critic era şi când s-a dus, invitat fiind, la forumul economic de la St. Petersburg, un spectacol prin care Rusia vrea să arate lumii că este un jucător important în business-ul mondial. Kremlinul, spunea el, „trebuie să îmbunătăţească modul în care funcţionează justiţia.În Rusia de astăzi nu este respectat statul de drept“, aminteşte revista Politico.
Între timp, în 2012, Tillerson a primit personal de la Putin Ordinul Prieteniei, una dintre cele mai înalte distincţii civile ruseşti ce pot fi acordate străinilor. Americanul nu mai este un critic, iar Putin şi-a exprimat public admiraţia faţă de acesta, ceva rar la preşedintele rus. Bogdan Cojocaru
Schimbarea nu reflectă respectul mai mare pe care Rusia îl are de atunci pentru statul de drept şi nici îmbunătăţirea modului în care funcţionează justiţia şi nici chiar faptul că Tillerson a devenit un apropiat al lui Putin.
După cum scrie The Wall Street Journal, „dintre cei luaţi în considerare pentru postul de secretar de stat, Tillerson are poate cele mai apropiate legături cu preşedintele Rusiei“. Tillerson este acum foarte dependent de această prietenie. În 2011 a negociat un acord de mai multe miliarde de dolari între Exxon Mobil şi Rosneft, un gigant petrolier de stat construit din ce a mai rămas din imperiul confiscat al lui Khodorkovsky şi condus acum de fostul coleg de la KGB al lui Putin, Igor Secin. Acordul ar fi oferit Exxon acces la enormele resurse arctice ale Rusiei în schimbul unor tehnologii care ar fi ajutat Rosneft.
Însă în 2014, Rusia a invadat Ucraina, şi-a alipit Crimeea şi de atunci sprijină forţe secesioniste în estul Ucrainei, atrăgând asupra sa sancţiuni din partea Uniunii Europene şi a SUA. În vara acelui an, Tillerson a stat departe de Forumul Economic de la St. Petersburg, dar şi-a trimis acolo un adjunct care, în numele Exxon, a semnat un alt acord de explorare, forare şi cooperare cu Rosneft şi Secin, ţintit şi el de sancţiuni. Şi alte companii de energie occidentale au semnat atunci acorduri similare. CEO-ul Total, grup francez, spunea atunci jurnaliştilor de la St. Petersburg: „Mesajul meu către Rusia este simplu „ facem afaceri ca de obicei“. Chiar şi Bob Dudley, CEO-ul BP, care cu şase ani înainte fugea de Rusia din cauza hărţuirilor la care era supusă compania sa acolo, a spus că „avem responsabilitatea să rămânem alături de partenerii noştri în vremurile dificile“.
Companiile vestice se plecau în faţa conducătorului unei ţări care devenise un paria internaţional şi care încălcase reglementările internaţionale. Înainte să-şi trimită ajutorul la St. Petersburg, Tillerson le spunea fără ocolişuri jurnaliştilor în Texas că face lobby la Washington contra sancţiunilor occidentale impuse Rusiei, care n-ar avea niciun efect. În toamnă împărţea scena cu Secin la Săptămâna Internaţională a Petrolului de la Moscova.
În cele din urmă, înăsprirea sancţiunilor a forţat Exxon să renunţe la planurile de explorare în zona arctică. În octombrie anul acesta presa scria că Exxon a pierdut un miliard de dolari din cauza sancţiunilor occidentale.
Însă pentru Trump, care a promis că va îmbunătăţi legăturile dintre SUA şi Rusia pentru ca aceste state să colaboreze mai bine contra terorismului, Tillerson este alegerea perfectă ca şef al diplomaţiei americane. Omul de afaceri nu are experienţă politică, dar cunoaşte drumul spre Moscova şi este un negociator abil.
Pentru The Guardian, Tillerson reprezintă „numirea care confirmă că Putin a câştigat alegerile din SUA“.
Flynn, posibilul coleg de echipă al petrolistului, a fost plătit să vorbească anul trecut la un eveniment al unei televiziuni de stat din Rusia şi consideră că extremismul islamic este cea mai mare ameninţare pentru SUA. El promovează ideea ca SUA şi Rusia să-şi unească forţele. Mattis, celălalt coleg de echipă, este mai sever cu Putin, dar îl critică pe Obama că nu a făcut mai mult pentru a recruta aliaţi în lupta cu grupările teroriste din Orientul Mijlociu.
Tillerson va ajunge la vârsta obligatorie de pensionare la Exxon, de 65 de ani, în martie şi ar fi primul executiv din industria petrolieră care conduce Departamentul de Stat, notează Bloomberg.
Nu doar Exxon are mari speranţe că Trump va redeschide piaţa rusească pentru companiile occidentale. Companiile germane, printre care Daimler şi Henkel, se grăbesc să se întoarcă în Rusia majorând pe tăcute investiţiile acolo, scrie The Wall Street Journal.
„Există motive economice solide ca stânca pentru care companiile investesc acum acolo“, explică Oliver Hermes, CEO al producătorului de pompe Wilo, care a construit în Moscova o fabrică de 35 de milioane de euro. Uzina s-a deschis anul acesta. Investiţiile directe făcute de companiile germane în Rusia au crescut la 2.05 miliarde de euro în primele nouă luni ale acestui an. Niveul este mai ridicat decât cel din întregul an trecut. În 2014 suma dintre investiţii şi retrageri a fost negativă, potrivit statisticilor oficiale germane.
Printre motivele revenirii figurează rubla slabă care, spun executivii nemţi, face forţa de muncă rusească mai ieftină decât în China. Daimler discută cu guvernul de la Moscova despre construirea unei fabrici. Volkswagen†a lansat luna trecută producţia SUV-ului Tiguan la uzina din Kaluga după ce în 2013 a decis să investească 1,2 miliarde de euro în modernizarea acesteia. Între timp, Henkel a construit o nouă fabrică de detergenţi la Perm, o investiţie de 30 de milioane de euro. Producătorul de echipamente agricole CLAAS vrea şi el să investească şi a semnat un acord cu guvernul care i-ar deschide accesul la ajutoare de stat.
Germania este anul acesta al doilea cel mai mare investitor în Rusia, după China, cu 35 de proiecte noi, potrivit datelor ruseşti.
Şi retailerul suedez Ikea şi cel francez Leroy Merlin pompează bani în Rusia, miliarde de dolari pentru construirea unor magazine şi fabrici. Glencore, un uriaş grup minier anglo-elveţian adus în pragul colapsului de prăbuşirea preţurilor materiilor prime, va cumpăra alături de fondul suveran de investiţii al Qatarului o participaţie de aproape 20% la Rosneft. CEO-ul Glencore Ivan Glasenberg a devenit o figură foarte cunoscută la forumul de la St. Petersburg. Banca italiană Intesa Sanpaolo este un creditor important al afacerii.
