Business Internaţional

Topul celor mai căutate joburi în SUA în 2014. Prima poziţie în clasament, remunerată cu 8.500 de dolari pe lună

Topul celor mai căutate joburi în SUA în 2014. Prima...

Autor: Luciana Georgescu

21.04.2014, 14:10 3843

Posturile de matematicieni, statisticieni şi actuari ocupă primele poziţii în clasamentul celor mai căutate joburi din SUA, Job Rated 2014, întocmit de portalul de căutare a locurilor de muncă, CareerCast, scrie Business Insider

CareerCast a evaluat nivelul veniturilor, perspectivele de viitor, factorii înconjurători, gradul de stres şi cererea pentru 200 de profesii din diverse industrii, cu scopul de a clasifica cele mai dorite şi cele mai nesatisfăcătoare locuri de muncă din SUA în 2014. Informaţiile au fost preluate de la Biroul de statistică a muncii, Biroul de recensământ, asociaţii profesionale, dar şi din alte surse.

Postul de matematician a câştigat titlul de cea mai bună profesie în 2014, în principal datorită cererii, în rândul unui număr ridicat de angajatori. Companiile publice şi private, agenţiile guvernamentale, instituţiile de învăţământ şi firmele care activează în sectorul nonprofit sunt în căutare de matematicieni. Succesul acestei profesii se datorează principiilor matematice utilizate în aproape toate domeniile de activitate, în special pentru analizele statistice.

“Matematicienii lucrează în majoritatea sectoarelor din economie, competenţele lor stând la baza succesului oricărei activităţi comerciale, indiferent că este vorba despre firme de brokeraj de pe Wall Street sau despre firme de exploatare a energie”, a declarat Tony Lee, editor pentru CareerCast. Lee a mai spus că cererea dar şi nivelul salariilor au crescut, motiv pentru profesia de matematician a urcat pe prima poziţie în top.

Potrivit celor mai recente date, salariul mediu anual al unui matematician este de 101,360 de dolari, cu o rată de creştere previzionată de 23% în 2022.

Topul celor mai căutate joburi în SUA în 2014

1. Matematician - salariu mediu anual: 101.360 de dolari

2. Profesor universitar - salariu mediu anual: 68.970 de dolari

3. Statistician - salariul mediu anual: 75.560 de dolari

4. Actuar - salariu mediu anual: 93.680 de dolari

5.ORL-ist - salariu mediu anual: 69.720 de dolari

6. Igienist dentar - salariu mediu anual: 70.210 de dolari

7. Inginer programator - salariu mediu anual: 93.350 de dolari

8. Specialist în sisteme informaţionale - salariu mediu anual: 79,680 de dolari

9. Ergoterapeut - salariu mediu anual: 75.400 de dolari

 
 


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO