Tranzacţia de peste 60 de miliarde de dolari a deceniului: Disney cumpără 21st Century Fox. Ce schimbări intervin în francize celebre precum Star Wars, X-Men sau The Simpsons

13 dec 2017 Autor: Alex Ciutacu

Compania Walt Disney este hotărâtă să încheie o tranzacţie ce părea de neimaginat, prin care îşi propune să achiziţioneze o mare parte din imperiul de film şi televiziune al lui Rupert Murdoch, printr-un deal de peste 60 de miliarde de dolari care ar propulsa ambiţia Disney de a-şi crea un serviciu global de streaming prin care să concureze cu marii jucători din piaţă precum Netflix, potrivit New York Times.

Disney se apropie de încheierea tranzacţiei prin care preia o mare parte din compania 21st Century Fox, controlată de familia Murdoch. Este posibil ca înţelegerea să fie semnată joi, potrivit celor doi oameni din apropierea subiectului cu care au discutat reporterii publicaţiei.

„Aceasta este o idee masivă, venită parcă de nicăieri, ce va avea ramificaţii enorme”, spune Michael Nathanson, analist media. „Serviciile de tipul Netflix vor trebui să lupte mai mult pentru a-şi menţine cota de piaţă”.

În urma discuţiilor până în acest punct, Disney ar cumpăra studiorile 21st Century Fox, 20th Century Fox, 22 de reţele de cablu regionale dedicate domeniului sportiv, acţiunile companiei Fox în serviciul de streaming, programele de televiziune FX şi National Geographic şi acţiuni în doi furnizori masivi de televiziune de peste ocean: Sky din Marea Britanie şi Star din India.

După această afacere partea din 21st Century care i-ar rămâne mogulului Murdoch ar rămâne cu trei proprietăţi: Fox News, canalul de sport FS1 şi unitatea de emisie formată din Fox Network şi din staţii de televiziune locale.

Planurile sale pentru aceste proiecte rămân neclare momentan, dar aproape toate dintre ele implică ştiri, un busienss care i-a fost de-a lungul timpului foarte drag lui Rupert Murdoch.  

După această tranzacţie Disney, care deţine deja acţiuni în serviciul de streaming Hulu, ar ajunge să deţină 60% din platformă, acesta fiind celebru pentru producţiile originale precum „The Handmaid s Tale”.

Disney s-ar putea întări în faţa competitorilor din piaţa de streaming, precum Netflix, Amazon, Apple şi Google. Aceste companii şi-au construit operaţiuni de entertainment care au devenit extrem de populare.

Disney a declarat deja că va retrage producţii Disney, Pixar, Marvel şi chiar filmele Star Wars, de pe platforma Netflix şi că le va oferi prin propriul lor serviciu. Controlând librăria Fox – care include filmele X-men şi producţii precum The Simpsons, şi seriale precum The Americans, le-ar da celor de la Disney un avantaj major.

21st Century Fox a început în ultimele luni să mute conţinutul din librăria lor pe platforma Hulu în ceea ce priveşte difuzarea în Statele Unite, dar Netflix speră că încă îşi vor păstra licenţele pentru producţiile studioului în alte ţări.

 

 

 

 

 
Cuvinte cheie:
disney
, tranzactie
, miliarde
, star
, cumparare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide