Business Internaţional

Tranzacţie la vârful pieţei de medicamente: americanii de la Watson cumpără Actavis, pentru 4 mld. euro

Tranzacţie la vârful pieţei de medicamente: americanii de la Watson cumpără Actavis, pentru 4 mld. euro

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

26.04.2012, 10:52 308

Grupul american Watson Pharmaceuticals va prelua compania elveţiană Actavis Group pentru cel puţin 4,25 miliarde euro, pentru a-şi consolida poziţia pe piaţa medicamentelor generice şi a-şi extinde prezenţa internaţională, transmite Reuters.

Achiziţia va fi un avantaj pentru Watson în competiţia cu rivali precum Teva Pharmaceuticals şi Sandoz, divizie a Novartis.

Sectorul medicamentelor generice a consemnat în ultimii ani un val de fuziuni şi achiziţii între companii, odată cu presiunile exercitate de guverne asupra industriei, constrânsă să comercializeze produse la preţuri cât mai mici. Astfel, condiţiile actuale din sectorul genericelor favorizează companiile mari, care pot produce la cele mai mici costuri.

Watson va plăti 4,25 miliarde euro în cash pentru Actavis, iar acţionarii companiei elveţiene ar putea încasa plăţi estimate la 250 milioane euro dacă vor fi atinse anumite ţinte de performanţă pentru acest an.

Grupul american anticipează că tranzacţia va aduce imediat o contribuţie pozitivî la profit şi estimează reduceri de costuri şi alte sinergii în valoare de 300 milioane de dolari pe an, după trei ani de la fuziune.

Rata medie de taxare la nivelul grupului Watson va scădea totodată la 28%, de la 36%.

Totodată, ponderea veniturilor obţinute în afara SUA în afacerile Watson va creşte de la 16% la 40% datorită achiziţiei.

Acţiunile grupului american au urcat la New York cu 5% în prelungirea şedinţei de tranzacţionare de miercuri, după anunţarea acordului de preluare a Actavis.

Sectorul farmaceuticelor şi produselor de sănătate şi îngrijire a consemnat în ultima perioadă o activitate sporită în zona fuziunilor şi achiziţiilor. Numai în ultimele câteva zile, AstraZeneca a convenit preluarea Ardea Biosciences pentru 1,26 miliarde dolari, iar Illumina şi Human Genome Sciences au respins oferte de achiziţie din partea Roche Holding, respectiv GlaxoSmithKline.

Amylin Pharmaceuticals caută un investitor strategic după ce a respins o ofertă din partea Bristol-Myers Squibb.

Miercuri, Amgen a anunţat preluarea companiei turce MN Pharmaceuticals pentru 700 milioane de dolari.

Tranzacţia este importantă şi pentru grupul german Deutsche Bank, care are de recuperat creanţe de câteva miliarde de euro de la Actavis.

Watson este al patrulea producător de medicamente generice din lume după vânzările de anul trecut, în timp ce Actavis ocupă locul 14, potrivit IMS Health, companie de informaţii în sectorul sănătăţii.

Grupul Actavis este prezent şi în România, unde a înregistrat în 2010 vânzări de 93 milioane euro, în scădere cu 8%. Directorul executiv al Actavis Group, Claudio Albrecht, declara în prima jumătate a anului trecut că îşi propune o creştere anuală a vânzărilor de 15-20% în România, susţinută de mai multe categorii de produse.

Compania elveţiană Actavis, nelistată la bursă, are operaţiuni în 40 de ţări şi 10.000 de angajaţi, cu un portofoliu de peste 1.000 de produse. Actavis a înregistrat anul trecut venituri totale de 2,5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Watson a avut în 2011 venituri de 4,58 miliarde dolari şi anticipează încasări de 5,4 miliarde dolari pentru acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO