Business Internaţional

TripAdvisor în mijlocul unui scandal după ce ani de zile a şters de pe forum comentarii care indicau locuri periculoase recomandate de platformă

TripAdvisor în mijlocul unui scandal după ce ani de...

Autor: Alexandra Cepăreanu

05.11.2017, 08:20 9292

Publicaţia Milwaukee Journal Sentinel a făcut  investigaţii prelungite în legătură cu eliminarea recenziilor de pe platforma de călătorii TripAdvisor, postate de utilizatori ai platformei în care aceştia avertizau în legătură cu posibile violuri, atacuri si alte pericole de care să se ferească în staţiunile mexicane, relatează Washington Post.

Investigaţia a pornit de la experienţa neplăcută prin care a trecut Kristie Love, care pe 9 decembrie 2010 a postat pe TripAdvisor despre Iberostar Paraiso Maya, o staţiune Mexicană între Cancun şI Playa del Carmen, că a fost violată de paznicul htelului în care era cazată.

Kristie a spus publicaţiei Sentinel că un moderator de la TripAdvisor a văzut postarea şi  a decis că a încălcat principiile “familiei prietenoase” ale companiei.

TripAdvisor a refuzat să spună publicaţiei Sentinel ce postări a mai şters, relatează Milwaukee Journal Sentinel.

 “O dată ce vom determina eliminarea conţinutului şi încălcarea regulilor noastre de publicare, aceste informaţii nu mai pot fi publicate sau promovate de către TripAdvisor”, a declarat purtătorul de cuvânt al TripAdvisor Brian Hoyt pentru Journal Sentinel.

În timpul anchetei, cei de la publicaţia Sentinel au vorbit cu mai mulţI călători care au declarat că TripAdvisor a blocat mesajele de avertizare după ce au călătorit în Mexic. În iunie, publicaţia a început să investigheze moartea unui student la Universitatea Wisconsin din Mexic. Prin această investigaţie s-au descoperit probleme  la nivel înalt, inclusive cele legate de alcool, în staţiunile mexicane.

Miercuri, TripAdvisor a postat o declaraţie, ca răspuns la articolul publicaţiei Sentinel. Compania a spus că în urmă cu 7 ani “toate limbile trebuiau să fie G-Rated”, dar politica s-a schimbat de atunci “pentru a permite mai multe recenzii descriptive despre incidente grave, cum ar fi violul sau asaltul, pe site-ul companiei”.

“Vom continua să lucrăm la îmbunătăţirea şI evoluţia îndrumărilor noastre de moderare şI publicare, pe măsură ce lucrăm pentru a furniza cele mai exacte informaţii din industria călătoriilor disponibile online”, scrie în declaraţie TripAdvisor.

Milwaukee Journal Sentinel declară că TripAdvisor nu va dezvălui modul în care utilizatorii sunt aleşI sau câte recenzii negative, inclusiv cele care avertizează cu privire la pericole grave, sunt blocate din vizionarea publică.

Hoyt a declarat pentru publicaţia Sentinel că firma utilizează o serie de ajutoare de screening pentru a elimina recenziile false şi are aproximativ 300 de angajaţI dedicaţI acelei linii de lucru.

“Nu suntem un arbitru, dar încercăm să oferim cea mai exactă imagine”, a spus Hoyt.

Cu toate acestea, mulţi utilizatori susţin că poveştile lor privind violul, asaltul, sau late răniri au fost eliminate din forumul site-ului. Printre aceştia se numără şI perosane ale căror părinţI au murit în staţiunile mexicane.

TripAdvisor are 390 de milioane de vizitatori lunar şi 500 de milioane de opinii. Administrează 49 de site-uri în 28 de limbi diferite şi are 96 de milioane de membri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO