Business Internaţional

Trump propune o nouă ordine în Occident: „apărare contra cost“. România nu se califică

Trump propune o nouă ordine în Occident: „apărare...

Autor: Iulian Anghel

22.07.2016, 00:03 19717

Donald Trump (foto), candidatul republican pentru alegerile prezi­denţiale din SUA, condiţionează inter­venţia Americii în apă­rarea aliaţilor. În opi­nia acestuia, dacă Rusia atacă ţările baltice, America va exa­mina mai întâi dacă Estonia, Lituania sau Letonia şi-au plătit contribuţia la apărarea comună şi apoi vor decide dacă intervin sau nu: dacă şi-au plătit-o, intervenim, dacă nu, nu!

Într-un interviu pentru New York Times, Trump şi-a reluat o idee mai veche potrivit căreia îşi va forţa aliaţii să-şi asume costurile de apărare, pe care, susţine el, Statele Unite le-au suportat timp de zeci de ani, fără să primească nimic în schimb.

Contribuţia unei ţări la bugetul Alianţei Nord-Atlantice trebuie să fie de 2% din PIB. Puţine ţări alocă însă atâţia bani. Bugetul de apărare al României a fost constant, în ultimii 10 ani, în jurul valorii de 1% din PIB. Anul acesta Apărarea a primit 11 miliarde de lei (2,5 mld. euro), echivalent a 1,4% din PIB-ul estimat. Prin urmare, România nu ar îndeplini standardele lui Trump, dacă acesta ar fi preşedinte în ziua de azi. SUA cheltuiesc pentru apărare în jur de 650 de miliarde de dolari anual, echivalentul a 3,5-4% din PIB. Însă SUA sunt prima putere economică a lumii tocmai pentru că sunt şi prima putere militară.

Orice reducere a influenţei militare americane în lume va aduce cu sine o diminuare a influenţei economice – un lucru pe care Trump, concentrat să câştige voturile unei populaţii care crede că a făcut deja prea mult pentru ceilalţi, nu-l spune. Nu mai departe de acum trei luni, acelaşi Trump a spus că dacă NATO se destramă nu-i o problemă: „asta e!“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO