Business Internaţional

Turcia avertizează Rusia că va "suporta consecinţe" după incidentul de vineri, Moscova neagă

Turcia avertizează Rusia că va "suporta consecinţe"...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

31.01.2016, 10:13 1010

Într-un incident similar, în noiembrie, Turcia a doborât un avion rus de război despre care a afirmat că i-a încălcat spaţiul aerian, declanşând o ruptură diplomatică în cadrul căreia Rusia i-a impus sancţiuni economice, relatează Reuters în pagina electronică.

Un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Iogor Knaşenkov, a negat că vreun avion rusesc a intrat în spaţiul aerian turc şi a catalogat acuzaţiile Ankarei drept "pură propagandă".

El a declarat că instalaţiile radar turce nu sunt capabile să identifice un anumit avion, tipul sau naţionalitatea acestuia şi că nu s-a emis niciun avertisment în engleză sau rusă.

"Nu a existat nicio încălcare a spaţiului aerian turc de către avioane din cadrul grupului aerian rus din Republica arabă siriană. Declaraţia Turciei cu privire la o presupusă încălcare a spaţiului aerian de către un Su-24 rus este propagandă nefondată", a declarat Konaşenkov, citat de Tass şi RIA Novosti, potrivit The Associated Press.

"Niciunul dintre aceste radare nu sunt capabile să stabilească tipul şi naţionalitatea unei aeronave - indiferent dacă e rus sau face parte din aşa-numita coaliţie anti-ISIS condusă de Statele Unite", a adăugat el, referindu-se la coaliţia împotriva grupării Statul Islamic (SI).

O asemenea identificare "este posibilă numai prin contact vizual direct cu altă aeronavă, ceea ce nu s-a întâmplat. Să spui serios că cineva a avertizat pe altcineva «în rusă şi engleză», cu ajutorul acestor radare, este un lucru pe care-l pot face doar nişte propagandişti ignoranţi care se uită la blockbustere de la Hollywood", a comentat generalul.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat Rusia că va fi "obligată să suporte consecinţe", dacă va continua să încalce spaţiul aerian al Turciei.

Erdogan a făcut această declaraţie sâmbătă, după ce Ankara a anunţat că un avion rus a încălcat din nou frontiera turcă.

El a acuzat Moscova de acţiuni "iresponsabile", care afectează pacea mondială.

Şeful statului turc a declarat că vrea să îl întâlnească pe omologul său rus Vladimir Putin, în urma acestui nou incident. Cei doi lideri nu s-au mai întâlnit de la incidentul din noiembrie.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a îndemnat sâmbătă Rusia să "ia toate măsurile necesare" pentru a se asigura că nu încalcă spaţiul aerian al Alianţei Nord-Atlantice. "Incidente anterioare au arătat cât de periculos este un asemenea comportament", a subliniat el citat într-un comunicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO