Business Internaţional

Turcia vrea să impună taxe vamale suplimentare pentru produsele electronice

Turcia vrea să impună taxe vamale suplimentare pentru...

Autor: CătăIina Apostoiu

03.07.2015, 00:00 591
Ministrul turc al economiei Nihat Zeybekci a anunţat că ţara sa va impune taxe suplimentare la importurile de produse electronice în următoarele zile, potrivit Hurriyet Daily News. “Noi taxe suplimentare vor fi impuse pentru produsele electrice şi electronice, incluzând telefoanele mobile şi tabletele”, a declarat ministrul turc. Reprezentanţii sectorului se aşteaptă la o creştere a preţurilor acestor produse în urma introducerii de noi taxe. În plus, noi taxe ar putea fi introduse la produsele chimice. Ministrul economiei a arătat că economia turcă a avansat cu 2,3% în primul trimestru al acestui an, motorul principal de creştere fiind cheltuielile consumatorilor, acesta anticipând în acelaşi timp rate mai mari de creştere în al doilea trimestru. “Creşterea economică se va baza pe cererea internă în acest an. Turcia nu va înregistra niciun fel de progres dacă va avea o rată de creştere sub 5 procente”, a declarat Zeybekci. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO