În urmă cu câteva luni, un ziar proguvernamental turc scria că „Turcia poate invada Europa în trei zile“. Învelit în retorica belicoasă şi naţionalistă, destinată mai ales consumului intern, stă un sâmbure de adevăr: capitalul turcesc este în expansiune în Europa şi domină în Europa de Est, unde companiile turce sunt chiar invitate să facă afaceri sau să investească.
Însă un alt adevăr pe care retorica naţionalistă ar prefera să-l ignore sau să-l distorsioneze este că prezenţa companiilor vest-europene în Turcia este copleşitoare în comparaţie cu cea a companiilor turce în Occident.
Luna trecută, omul de afaceri turc Rahmi Koc anunţa că imperiul său de afaceri, cel mai mare din Turcia, a ajuns prea mare pentru a mai putea creşte sănătos acasă şi de aceea se va concentra pe investiţii în străinătate.
„Grupul Koc trebuie să se deschidă lumii. De acum încolo, investiţiile vor fi făcute în străinătate“, a spus Rahmi Koc, care a explicat că conglomeratul său a devenit „cu două mărimi prea mare“ pentru Turcia, iar autorităţile de protejare a concurenţei îi limitează creşterea.
Luna aceasta, primăria Bucureşti a anunţat că o companie deţinută de grupul Koc a câştigat un contract de peste 100 de milioane de euro pentru furnizarea a 400 de autobuze. Este cel mai mare contract de export de autobuze din istoria firmei Koc.
Grupul deţine şi compania Arcelik, care produce electrocasnice, inclusiv în România, la Găeşti. Koc Holding are vânzări anuale echivalente cu 6% din PIB-ul Turciei, iar la sfârşitul anului 2016 avea 83.000 de angajaţi. Circa 16% dintre aceştia lucrează în fabrici din afara Turciei. Pentru Arcelik, 60% din cifra de afaceri vine de pe pieţele internaţionale, scrie Mustafa Sonmez, economist şi jurnalist turc. În 2016, compania a cumpărat Dawlance, cel mai mare producător de electrocasnice din Pakistan. În Europa, Arcelik deţine brandurile British Leisure şi Flavel din Marea Britanie, Arctic din România, Elektra din Austria şi Blomberg şi Grundig din Germania.
În sectorul auto, companiile de retail şi de închirieri ale Koc au operaţiuni în 236 de locaţii din Ungaria, Azerbaidjan, Georgia, Irak, Kazahstan şi Ciprul de Nord. Subsidiara financiară, Yapi Kredi, este prezentă în Olanda, Rusia, Malta şi Azerbaidjan.
Un alt producător turc de aparate electrice şi electrocasnice, Vestel, produce sub branduri şi pentru branduri precum Finlux, Electra, Maxwell, Sharp, Techwood, Telefunken, Vestfrost, Kendo, Toshiba, Aiwa, Akai, Daewoo, Funai, Orion, Gorenje, Hitachi, Horizon, Hyundai, JVC, Panasonic, SANYO şi Silvercrest.
Lanţul de magazine de îmbrăcăminte Waikiki are în Europa magazine în România, Bulgaria, Polonia, Albania, Armenia, Belarus, Bosnia, Georgia, Kosovo, Macedonia, Moldova, Rusia, Serbia şi Ucraina.
Grupul turcesc Yildiz Holding deţine companiile Godiva Chocolates din Belgia, United Biscuits din Marea Britanie şi Ulker, care în România are o fabrică de biscuiţi la Popeşti-Leordeni.
În orice ţară din UE se poate cumpăra ceva produs în Turcia sau de întreprinzători turci.
Investiţiile în străinătate ale companiilor turceşti au crescut de la sub 2 miliarde de dolari pe an în urmă cu zece ani la 6 miliarde de dolari pe an în ultimii patru ani. În 2014 a fost atins maximul de 9 miliarde de dolari, scrie Turkey Telegraph. Cea mai mare parte a banilor reprezintă investiţii în ţări din UE, încă principalul partener comercial al Turciei, în pofida eforturilor guvernului de a diversifica pieţele de export şi import. Pentru a avea un reper al dimensiunilor investiţiilor turceşti în Europa, investiţiile străine directe (ISD) făcute de companiilor turceşti în Europa în 2015 echivalau cu o treime din cele făcute de China, o economie cu mult mai mare. China este a doua economie ca mărime din lume, în timp ce Turcia ocupă locul 17.
Circa 75% din ISD-urile primite de Turcia vin de la companii din UE. În 2015, anul pentru care Eurostat are cele mai recente date, stocul ISD-urilor companiilor UE în Turcia se situa la 76 de miliarde de euro, iar cel ale companiilor turceşti în UE la 7 miliarde euro.
În relaţiile de investiţii, turcii sunt puterea dominantă în Europa de Est, inclusiv în România, şi sunt dominaţi de companiile europene occidentale.
Anul trecut, aproape 7.000 de companii germane aveau operaţiuni în aproape toate sectoarele din economia turcă, potrivit datelor ministerului turc de externe. Investiţiile germane din perioada 2002-2017 totalizează 9 miliarde de dolari. În schimb, investiţiile turceşti în Germania în aceeaşi perioadă sunt de 2,2 miliarde de dolari. La sfârşitul anului 2016, circa 100.000 de afaceri turco-germane aveau activitate în Germania.
La finalul anului 2016, 1.434 de companii franceze aveau activităţi în Turcia. ISD-urile franceze din Turcia în perioada 2002-2017 sunt de 6,9 miliarde de dolari. În 2016, circa 50 de companii turceşti aveau operaţiuni în Franţa. Investiţiile turceşti în Franţa în 2002-2017 sunt de 187 de milioane de dolari.
Aproape 650 de companii spaniole sunt prezente în Turcia şi circa 75 de firme turceşti au activităţi în Spania. Între 2002 şi 2016, ISD-urile spaniole în Turcia au fost de 7,6 mld. dolari, iar cele turceşti în Spania au fost de
150 mil. dolari. Circa 50 de companii turce operează în Italia şi 1.400 de firme italiene operează în Turcia.
Situaţia se schimbă în ceea ce priveşte Europa de Est. ISD-urile Poloniei în Turcia între 2002 şi 2017 se situează la 35 de milioane de dolari. Fluxul în sensul invers este de 73 de milioane de dolari.
ISD-urile din Ungaria în Turcia ajung la 23 de milioane de dolari, iar cele din Turcia în Ungaria la 45 de milioane de dolari.
Turcia se numără printre cei mai mari investitori în România, cu investiţii de peste şase miliarde de dolari (suma include şi fluxurile din state terţe). În prezent, circa 7.000 de companii turce au operaţiuni în România. Două bănci turceşti, Credit Europe şi Garanti Bank, lucrează pe piaţa românească. În România, proiectele de construcţii finalizate de contractori turci valorează 6,2 miliarde de dolari.
Companiile turce au învestit în Bulgaria două miliarde de dolari.
Cea mai mare parte - 70% - a investiţiilor în străinătate ale Turciei se concentrează în sectorul financiar, în centre financiare precum Luxemburg şi Olanda . Logica este limpede: facilitarea achiziţiei de credite şi intermedierea tranzacţiilor de comerţ extern. Investiţiile industriale reprezintă doar 15% din total. În ceea ce priveşte industria prelucrătoare, o mare parte din investiţii se îndreapta spre producţia de textile, în Balcani, Asia şi Africa, unde materiile prime şi munca sunt ieftine.
Analiştii spun că pe lângă nevoia de expansiune, antreprenorii turci sunt motivaţi să investească în străinătate de deprecierea continuă a lirei turceşti, de nesiguranţa economică şi de tensiunile politice de acasă.
