Business Internaţional

Ucraina promite autonomie pentru regiunile proruse şi un "statut special" pentru limba rusă

Ucraina promite autonomie pentru regiunile proruse şi un...

Autor: Mihai Draghici

18.04.2014, 18:16 551

"Guvernul ucrainean este pregătit să adopte o reformă constituţională de anvergură care va conferi largi prerogative regiunilor. (...) Vom acorda un statut special limbii ruse şi vom garanta protejarea acestei limbi", a declarat premierul Arseni Iaţeniuk.

Reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, UE şi Statelor Unite au ajuns joi la un acord pentru detensionarea situaţiei din Ucraina, în primul rând prin pentru dezarmarea "grupurilor ilegale", o referire la miliţiile proruse, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. "S-a ajuns la un acord pe etape pentru detensionarea crizei din Ucraina", a spus Lavrov.

"Am stabilit dezarmarea grupurilor ilegale", a continuat şeful diplomaţiei ruse, referindu-se la miliţiile proruse din estul Ucrainei. "Rusia nu are nicio dorinţă de a trimite trupe în Ucraina", a insistat şeful diplomaţiei ruse. Lavrov a subliniat că situaţia de criză din Ucraina trebuie soluţionată cu acordul tuturor locuitorilor ţării, pledând pentru respectarea identităţii culturale şi a drepturilor tuturor regiunilor ucrainene.

La reuniunea din Elveţia au participat Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, secretarul de Stat american, John Kerry, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi Andrei Deşciţa, şeful diplomaţiei ucrainene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO