Business Internaţional

Un pic de noroc, austeritate, nu prea multă, şi reforme: bazele relansării spectaculoase a Spaniei

Premierul Spaniei,  Mariano Rajoy

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy

Autor: Bogdan Cojocaru

05.08.2015, 00:04 1346
Într-o Europă în care stagnarea a devenit noul normal, Spania afişează cel mai puternic avans economic din ultimii opt ani şi mizează pe o creştere de peste 3% pentru anul acesta.

Reţeta succesului? Spania nu a crescut luând doar doze de austeritate. Controlul bugetar a fost o parte din tratament, dar doar o parte. Norocul a avut rolul său, dar, mai important, Spania a făcut o serie de alegeri nepopulare care se pare că funcţionează, scrie Bloomberg. 

Economia a fost paralizată în timpul crizei financiare, apoi s-a târât până în 2012 fără să o ajute cineva. La un moment dat guvernul a aplicat pentru un pachet de bailout de 100 de miliarde de euro de la UE. Situaţia era disperată, iar pieţele atacau Spania cu ferocitate. Piaţa imobiliară era o ruină, şomajul atingea cote record iar falimentele în serie subminau încrederea. Yieldurile obligaţiunilor spaniole cu scadenţa la 10 ani au ajuns în iulie 2012 să fie cu mai mult de cinci puncte procentuale peste randamentele germane, ceea ce a determinat BCE să intervină pentru a salva Spania de atacurile speculative asupra datoriei sale. Guvernul premierului Rajoy a acceptat condiţiile de austeritate cerute de creditori, a redus salariile din sectorul public, a majorat TVA de la 18% la 21% (au fost, desigur, şi excepţii). Dacă s-ar fi oprit acolo, este foarte probabil ca Spania să fi continuat mult timp să se târască spre ieşirea din criză. Inflaţia redusă, euro ieftin, energia mai ieftină şi consolidarea stabilităţii financiare în Europa au sprijinit consumul şi comerţul de retail.

Turiştii au revenit în număr mare în Spania în acest sezon, în parte pentru că în Grecia ar fi trebuit să meargă cu buzunarele doldora de bani. Aici este mâna norocului. Însă revenirea de astăzi se rezeamă în mare parte pe reformele îndreptate spre segmentele slabe ale economiei. Guvernul lui Rajoy a rezistat protestelor de stradă şi ascensiunii opoziţiei politicie antireformă şi a insistat pe recalibrarea economiei, în special pe reformarea pieţei muncii şi a sistemului fiscal.  

În 2014, guvernul a anunţat că va reduce gradual impozitul pe profit de la 30% la 25%. Cota superioară a impozitului pe profit va scădea de la 52% la 45%. Guvernul limitează deducerile, lărgeşte baza de impozitare  şi face eforturi serioase pentru limitarea evaziunii fiscale. Companiile au primit flexibilitate mai mare în a stabili salariile şi condiţiile de lucru. Creşterile salariale, care au luat-o înaintea productivităţii, s-au moderat. Barierele care au creat o piaţă a muncii cu două straturi – unul este cel al salariaţilor cu contracte temporare – au început să cadă. Spania mai are mult de lucru, dar evoluţia de până acum arată că, în pofida gurilor rele, geografia şi euro nu condamnă pe nimeni la eşec.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO