Business Internaţional

Una dintre cele mai mari companii aeriene din Europa a depus cererea pentru insolvenţă. Peste 100.000 de turişti sunt blocaţi în străinătate

Una dintre cele mai mari companii aeriene din Europa a...

Autor: Corina Zamfir

02.10.2017, 10:55 33916

Monarch Airlines, una dintre cele mai mari companii aeriene independente din Marea Britanie, a depus cererea pentru insolvenţă, anulând deja 300.000 de zboruri rezervate de clienţi fără ca acestea să mai poată fi reprogramate şi lăsând 110.000 de turişti blocaţi în străinătate, scrie Bloomberg.

Grupul Monarch Travel, care funcţionează sub aceeaşi administraţie, a anulat de asemenea concediile rezervate. Cele două au împreună aproximativ 2.100 de angajaţi.

Certificatul de operare aeriană a Monarch Airlines, cu sediul în Luton, a fost suspendat ca urmare a cererii de intrare în insolvenţă.

Insolvenţa Monarch vine după ce alte două companii aeriene, Alitalia şi Air Berlin, au avut probleme. În timp ce italienii şi-au văzut compania aeriană fanion intrând din nou într-un picaj financiar, şi germanii au avut de suferit după ce Air Berlin a cerut protecţie faţă de creditori sub legea falimentului.

De asemenea, Ryanair a anulat mii se zboruri, afectând sute de mii de pasageri. Evenimentul a devinit şi mai problematic pe fondul anunţului recent făcut de companie conform căruia transportatorul are în plan să anuleze 50 de zboruri pe zi până la data de 31 octombrie, motivând printr-o „harababură” în planificarea zilelor libere ale piloţilor.

Intrarea în insolvenţă a Monarch deschide o oportunitate pentru operatorii rivali de a atrage active pe fondul creşterii cererii de călătorii. International Airlines Group, proprietarul British Airways şi Aer Lingus, şi-a exprimat interesul pentru achiziţionarea unora dintre sloturi, flotă şi echipaj care aparţineau companiei Monarch, informează Sky News, fără să spună cum a obţinut informaţiile.

Monarch Airlines este o companie low-cost care operează zboruri interne, dar şi curse regulate către destinaţii din Mediterana, Insulele Canare, Cipru, Egipt, Grecia şi Turcia, cu servicii suplimentare charter în Europa, Statele Unite ale Americii, Caraibe, India şi Africa.

Compania are alte sedii şi în Birmingham, Gatwick şi Manchester. Este cea mai veche companie aeriana din Marea Britanie care nu şi-a schimbat numele iniţial.

Monarch Airlines a fost înfiinţată pe 5 iunie 1967 de fostul grup britanic Eagle International Airlines. A început operaţiunile efective pe 5 aprilie 1968, cu un zbor charter de la Luton spre Madrid, folosind un turbopropulsor 175 Bristol Britannia 300 de la Caledonian Airways. În al doilea an de existenţă, compania ajunsese la performanţa de a transporta 250.000 de pasageri într-o perioadă de numai 12 luni, folosind o flotă de şase Britannias.

Compania Monarch nu operează din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO