Business Internaţional

Ungaria vrea să ţină aproape marile companii prezente pe piaţa locală. Cel mai recent parteneriat strategic a fost semnat cu gigantul Microsoft

Ungaria vrea să ţină aproape marile companii prezente pe piaţa locală. Cel mai recent parteneriat strategic a fost semnat cu gigantul Microsoft

Gigantul american Microsoft este a opta companie cu care guvernul de la Budapesta încheie un parteneriat strategic. AFP/Mediafax Foto

Autor: Ioana Nita

14.12.2012, 00:05 320

Guvernul Ungariei a semnat săptămâna aceasta un acord de cooperare cu unitatea locală a gigantului american Microsoft, în încercarea de a reface relaţiile cu marile companii după ce acestea au fost afectate de noile taxe introduse de cabinetul ungar menite să "reumple" cuferele statului, scrie The Wall Street Journal.

Acesta este cel de-al optulea parteneriat strategic pe care l-a încheiat statul ungar cu marile companii internaţionale prezente pe piaţa locală.

Peter Szijjarto, secretar de stat în cadrul cabinetului lui Viktor Orban, a declarat că Ungaria are în vedere semnarea a 40 de parte­neriate strategice în viitorul apropiat, notează Portfolio.hu.

Microsoft plăteşte anual în Ungaria impozit pe profit de peste 500 milioane forinţi (1,76 milioane euro) şi contribuţii de un miliard de forinţi (3,53 milioane euro), iar costurile salariale ale companiei depăşesc trei miliarde forinţi (10,59 milioane euro). De asemenea, compania ame­ricană are peste 3.000 de parteneri din Ungaria şi oferă locuri de muncă pentru aproximativ 50.000 de cetăţeni maghiari.

Directorul executiv al subsi­diarei ungare a afirmat că Microsoft "are obiective strategice şi nu tactice în Ungaria", adăugând că grupul american este un jucător important în economia locală, atât ca investitor, cât şi ca angajator.

Acordul cu Microsoft vine după ce săptămâna acesta guvernul a încheiat un parteneriat strategic şi cu General Electric, una dintre cele mai mari companii americane după venituri care este prezentă în Ungaria de peste 23 ani.

Prin semnarea acestor acorduri, companiile promit că îşi vor continua activitatea în Ungaria, vor investi în cercetare şi dezvoltare şi vor apela pe cât de mult posibil la furnizorii locali. În schimbul acestor promisiuni, guvernul de la Buda­pesta le va furniza companiilor in­formaţiile necesare pentru a beneficia de subvenţiile pentru cer­cetare-dezvoltare sau de fondurile guvernamentale disponi­bile pentru crearea de noi locuri de muncă.

Spre exemplu, în acordul sem­nat cu producătorul farmaceutic Rich­ter Gedeon, guvernul a men­ţionat că va încerca să evite imple­mentarea unor politici care ar putea afecta competitivitatea companiilor farmaceutice din Ungaria.

Printre companiile cu care guvernul ungar a încheiat acorduri de cooperare până în prezent se numără şi Coca-Cola, producătorii auto Daimler şi Suzuki, produ­cătorul de aluminiu Alcoa-Kofem şi cu producătorul sud-coreean de anvelope Hankook.

Parteneriatele strategice atrag însă şi critici

Însă, deşi un număr mare de companii intenţionează să semneze astfel de acorduri, există şi multe critici la adresa acestor parteneriate, în special de la sectoarele care consideră că suportă pe nedrept povara măsurilor de austeritate implementate de statul ungar.

Gyorgy Beck, preşedintele sub­sidi­arei ungare a operatorului telecom Vodafone, a afirmat că parteneriatele nu oferă companiilor mijloacele necesare pentru a influenţa politicile economice ale guvernului, care câteodată afectează puternic mediul de afaceri.

"Este neclar ce avantaje oferă aceste acorduri. Nu există niciun forum de discuţie pentru pro­ble­mele din telecomunicaţii, niciun dialog, însă în ultimele trei-patru luni sectorul telecom a fost puternic afectat de schimbările din Ungaria", a spus Beck.

Domeniul telecom este unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei ungare, acesta generând 10% din PIB-ul ţării. Însă, cu toate acestea, sectorul telecom a fost cel mai afectat de majorările de taxe.

Din această cauză, Vodafone a ales România ca locaţie pentru noul centru de dezvoltare software.

În România, sistemul fiscal este mai prietenos decât cel din Ungaria şi în plus există un număr mult mai mare de specialişti IT. Sectorul energetic şi cel financiar au fost, de asemenea, nevoite să plătească taxe mai mari pentru a ajuta la reducerea deficitului bugetar al Ungariei.

Eleni Kounalakis, ambasadorul SUA în Ungaria, a menţionat că firmele care nu vor fi incluse în parteneriatele strategice se vor simţi lăsate pe dinafară şi subevaluate de către guvernul ungar.

"Cred că este responsabilitatea guvernului să se asigure că nu fac acest lucru şi că menţin relaţiile cu toate companiile, indiferent de dimensiunea acestora, nu doar cu cele mari", a afirmat Kounalakis.

Răspunsul premierului ungar Viktor Orban nu a întârziat să apară, acesta menţionând că nu toate companiile ajută la dezvolta­rea şi relansarea economiei ungare.

"Unele dintre ele se potrivesc modelului de economie din Ungaria. Unele companii nu vor doar să cumpere o parte din piaţă, ci vor să facă cercetare-dezvoltare şi să creeze locuri de muncă."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO