Business Internaţional

Unul dintre giganţii de pe Wall Street estimează că euro va ajunge la paritate cu dolarul într-un an

Unul dintre giganţii de pe Wall Street estimează că...

Autor: CătăIina Apostoiu

02.07.2015, 00:04 833
În pofida acutizării crizei greceşti, euro nu a suferit un declin semnificativ în raport cu dolarul american. Rezistenţa va fi însă doar temporară, spun analiştii băncii americane Goldman Sachs, care îşi menţin previziunile că moneda europeană va ajunge într-un an la egalitate cu dolarul, scrie CNBC.

„Avansul consemnat în această săptămână de moneda euro după anunţarea referendumului din Grecia nu a avut niciun sens pentru noi“, remarcă analiştii băncii americane, una dintre cele mai mari la nivel mondial.

„Considerăm în continuare că tensiunile în creştere din Grecia vor fi un factor catalizator al tendinţei cursului euro/dolar de a aduce cele două monede aproape de paritate dacă Banca Centrală Europeană (BCE) îşi va accelera achiziţiile de obligaţiuni în cazul în care criza din Grecia se propagă în alte ţări din regiune“, notează analiştii Goldman Sachs. În decurs de un an, moneda euro va aduce numai 95 de cenţi, anticipează aceştia.

Grecia este acum supusă unor controale de capital, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi trans­fe­rate fonduri în afara ţării, iar retragerile de la ban­co­mate sunt limitate la numai 60 de euro pe zi.

În pofida acestei situaţii disperate, moneda euro nu s-a depreciat decât până la 1,0955 în raport cu dolarul la începutul acestei săptămâni, de la aproximativ 1,12 dolari la sfârşitul săptămânii trecute, recuperând mai apoi pierderea şi tranzacţionându-se la aproximativ 1,1125 dolari la mijlocul săptămânii.

Pieţele se aşteaptă în continuare la un acord de ultim moment, arată analiştii Goldman Sachs. Drept urmare, spun aceştia, puţini văd euro în scădere, deşi probabilitatea ca zona euro să sufere un şoc deflaţionist este în creştere.

„Considerăm că tensiunile în creştere legate de situaţia din Grecia nu pot decât să scoată în evidenţă performanţele superioare ale Statelor Unite în raport cu zona euro“, notează analiştii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO