Business Internaţional

Va fi Portugalia prima ţară care apelează la fondul de urgenţă al UE?

Va fi Portugalia prima ţară care apelează la fondul de urgenţă al UE?

Autor: Anca Dumitrescu - Mediafax

18.10.2010, 23:49 22

Portugalia va cere sprijin financiar din partea Uniunii Europeneşi FMI dacă parlamentul nu va aproba bu­getul pentru 2011, adeclarat mi­nis­trul de finanţe Fernando Teixeira dos Santos, carenu ştie ce măsuri de austeritate ar mai putea fi luate dacăscepticismul investitorilor va persista.

Guvernul socialist a inclus măsuri drastice de austeritate înproiectul de buget, precum majorarea taxei pe valoarea adăugată cudouă puncte procentuale, la 23%, şi reducerea salariilor cu 5%, dartrebuie să obţină sprijinul opoziţiei pentru aprobareaacestuia.
Teixeira dos Santos a fost întrebat de publicaţia Publico dacămăsurile de austeritate prevăzute în buget vor fi şi ultimele, iarel a replicat că nu ştie ce altceva s-ar mai putea face.
"Sper şi am încredere că aceste măsuri vor avea un impact imediat,dar trebuie să aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Pieţele nu se maisatură de măsuri de austeritate de acest tip", a spusministrul.

Spreadul obligaţiunilor portugheze a atins un maxim istoric lasfârşitul lunii septembrie, din cauza temerilor legate decapacitatea guvernului de a reduce deficitul bugetar.
Guvernul intenţionează să reducă în 2011 deficitul bugetar la 4,6%din PIB, de la un nivel estimat pentru acest an de 7,3%.
Teixeira dos Santos a arătat că cea mai mare îngrijorare a pieţeieste că proiectul nu va fi aprobat în parlament şi se va declanşaastfel o criză politică.
UE şi FMI au pus în primăvară bazele unui mecanism de finanţare deurgenţă în valoare de 750 de miliarde de euro la care pot apelaţările europene aflate în imposibilitatea de a se mai finanţa de pepieţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO