Business Internaţional

Va reuşi cel de-al 19-lea summit anticriză al UE să coalizeze Europa? Germania se opune oricăror propuneri noi, iar Polonia şi Cehia nu vor uniune bancară

Va reuşi cel de-al 19-lea summit anticriză al UE să coalizeze Europa? Germania se opune oricăror propuneri noi, iar Polonia şi Cehia nu vor uniune bancară

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande vor stabili la summitul UE poziţiile de pe care cele mai mari economii europene se vor înfrunta pentru a găsi soluţia ieşirii Europei din criză. Foto AFP

Autor: Bogdan Cojocaru

29.06.2012, 00:06 595

Alte mize majore ale reuniunii şefilor de state şi de guverne din UE sunt stabilirea primilor paşi pentru realizarea unei uniuni bancare, privită cu neîncredere de Polonia şi Cehia, emiterea de euro­bon­duri pentru reducerea costurilor de finanţare ale ţărilor cu pro­bleme, ideea susţinută de Franţa, dar căreia Germania i se opune cu îndârjire, şi crearea unui pact sau cel puţin a unui pachet de măsuri care să stimuleze economia.

Pentru zona euro o altă miză este alegerea ur­mă­torului preşedinte al Eurogroup în locul lui Jean-Claude Juncker. Cele mai răsunătoare nume propuse pentru lista candidaţilor sunt cele ale ministrului german de finanţe Wolfgang Schaeuble şi al omologului francez Pierre Moscovici.

"Cred că este foarte important ca acest summit să ex­cludă orice dubiu legat de ire­ver­sibilitatea euro", a declarat pre­şedintele Comisiei Euro­pene Jose Manuel Barroso, citat de The Wall Street Journal.

Premierul italian Mario Monti a avertizat că nu va pleca de la summit dacă nu va obţine ceea ce vrea, adică măsuri con­cre­te de stimulare a econo­miei şi permiterea BCE sau a fon­durilor de salvare ale zonei euro să cumpere de pe pieţe obli­gaţiuni ale guvernelor cu pro­bleme pentru reducerea cos­turilor de finanţare ale ţării. Dacă va fi aprobată, de această mă­sură va beneficia şi Spania, stat adus în pragul bailoutului de creşterea costurilor de finan­ţare şi care a cerut ajutor de până la 100 miliarde euro pen­tru băncile sale.

"De ce să ajungem la alternative dramatice?"

Berlinul priveşte cu mare reticenţă spre o astfel de utilizare a fondurilor de salvare.

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică Angel Guria a cerut sprijin imediat pe pieţe pentru Spania şi Italia, prin intermediul BCE sau al instituţiilor deja existente.

"De ce să ajungem la alternative dramatice doar pentru că nu le utilizăm cum trebuie pe cele pe care le avem deja?", a afirmat Guria. El a criticat adesea strategia anticriză a zonei euro.

Tot legat de fondurile de salvare, preşedintele francez François Hollande insistă ca ele să fie folosite pentru reca­pitalizarea directă a băncilor, în loc ca guvernele să fie for­ţate să ingurgiteze datorii uriaşe pentru a-şi salva instituţiile de credit.

Vârful de lance al ofensivei lui Hollande sunt însă euro­bon­durile, prin care s-ar colectiviza datoriile din zona euro şi reduce astfel costurile de finanţare ale ţărilor atacate de pieţe.

Germania finanţează însă o mare parte din măsurile anticriză ale zonei euro şi de aceea se opune propunerilor Italiei şi Franţei.

"Mă tem că la acest summit, din nou, va fi mult prea multă vorbă despre tot felul de idei pentru mutualizarea datoriilor şi prea puţin despre îmbunătăţirea controlului şi măsuri structurale", a spus Merkel în faţa parlamentarilor.

Polonia şi Cehia nu vor uniune bancară

Ea a lăsat însă loc de spa­ţiu de manevră asupra băncilor, cerând stabilirea curând a unui supraveghetor european pu­ternic care să controleze ma­rile bănci. Supravegherea co­mună, alături de un sistem eu­ro­pean de garantare a de­po­zitelor băncilor, ar fi un prim pas spre realizarea unei uniuni bancare la nivel european.

Deşi ideea este atrăgătoare pentru Bruxelles, Polonia şi Ce­hia s-au arătat însă foarte îngrijorate de uniunea bancară, des­pre care se discută la sum­mit, iar premierul ceh a aver­tizat că ţara sa nu va accepta mă­suri care să fie "extrem de pă­gubitoare" pentru economie, scrie Financial Times.

Varşovia şi Praga se tem că reglementarea paneuropeană ar face mai uşor pentru marile bănci europene să retragă capital de la subsidiarele din Europa Centrală, ceea ce ar cauza probleme în ţările private astfel de lichiditate. În Cehia, 90% din sectorul bancar este controlat de bănci străine, iar în Polonia proporţia este de două treimi.

Analiştii apreciază că măsuri pentru crearea unei uniuni bancare şi stabilirea unui pachet de stimulare economică, care va cuprinde probabil crearea de bonduri de proiect, redirecţionarea fondurilor europene şi credite de la Banca Europeană de Investiţii, sunt temele cu cele mai mari şanse de a fi decise la acest summit.

Banii încep să revină la băncile greceşti

În pofida problemelor formării unui nou guvern în Grecia, mai mult de două miliarde de euro s-au reîntors în sistemul grec de credit în ultimele două săptămâni, fenomen ce a început cu puţin timp înainte de alegerile generale de pe 17 iunie, scrie Kathimerini.

În urma alegerilor neconcludente de pe 6 mai, luna trecută grecii au retras din depozitele băncilor peste şapte milioane de euro din cauza incertitudinilor legate de formarea unui guvern. Din mai până pe 15 iunie, din depozite s-au evaporat 12 miliarde euro. Bancherii consideră că anticiparea stabilizării condiţiilor din Grecia este suficientă pentru a pune capăt retragerilor de capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO