Business Internaţional

Viitorul preşedinte al Europei cere ca toate companiile să plătească taxe acolo unde fac profit

Jean-Claude Juncker, fostul şef al Eurogroup şi viitorul preşedinte al Comisiei Europene. Sursa foto - AFP

Jean-Claude Juncker, fostul şef al Eurogroup şi viitorul preşedinte al Comisiei Europene. Sursa foto - AFP

Autor: Daniela Stoican

15.07.2014, 00:03 943
Companiile ar trebui să plătească taxe în ţările unde fac profit, apreciază Jean-Claude Juncker, fostul şef al Eurogroup şi probabil viitorul preşedinte al Comisiei Europene.

El promovează introducerea unei baze unice de impozitare pentru companii şi a unui set unic de reguli etalon pentru companiile care activează în Uniunea Europeană pentru a-şi calcula profitul impozabil.

Juncker are cele mai multe şanse ca prin votul de astăzi al Parlamentului European să devină din toamnă noul preşedinte al Comisiei Europene, preluând astfel cea mai importantă funcţie din executivul european.

„Impozitele ar trebui plătite acolo unde sunt făcute profiturile“ pentru a fi combătută evaziunea fiscală, a spus fostul premier luxemburghez, citat de The Wall Street Journal.

Impozitele plătite de companiile din sectorul online sunt un subiect foarte controversat în Europa. Fiecare dintre cele 28 de state membre ale UE are drept de veto asupra oricărei propuneri de impozitare. Luxemburgul, un renumit paradis fiscal european, unde Juncker a fost premier timp de aproape douăzeci de ani, a folosit dreptul de veto de mai multe ori.

Luxemburgul a avut multă vreme cea mai scăzută taxă standard pe valoarea adăugată din Europa, de 15%, ceea ce a atras companiile online să-şi stabilească acolo sediile pentru operaţiunile din Europa.

Subsidiara din România a gigantului online american Google, Google Bucharest SRL, a raportat pentru anul trecut venituri de doar 2,9 mil. euro. Suma este de aproape şapte ori mai mică decât veniturile totale încasate de Google din România, potrivit estimărilor agenţiei locale Initiative Media. Un reprezentant al Google a explicat recent pentru ZF că diferenţa dintre suma raportată şi cea încasată în realitate de Google provine din faptul că veniturile din publicitatea online sunt greu de calculat în condiţiile în care o companie din România poate alege să îşi facă reclamă pe site-uri din străinătate. În acest caz încasările sunt revendicate de subsidiara Google din acea ţară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO