Business Internaţional

Cum se mai vinde tutunul: Philip Morris anunţă că va vinde cu 7 miliarde mai puţine rezerve pentru aparatele IQOS la nivel global faţă de estimări. Ce se întâmplă cu vânzările dispozitivelor pe care Raed Arafat le-a numit „noile aparate ale morţii”

Cum se mai vinde tutunul: Philip Morris anunţă că va...

Autor: Alex Ciutacu

23.07.2018, 18:04 1531

Pariul Philip Morris International pe un viitor fără fum a început să întâmpine probleme.

Cea mai mare companie de tutun listată la bursă a redus dramatic aşteptările financiare pentru finalul anului, în contextul în care eforturile companiei de a câştiga consumatori pentru dispozitivele IQOS se confruntă cu o reacţie lentă din partea pieţei, potrivit Financial Times.

Producătorul ţigărilor Marlboro a anunţat că aşteptările pentru finalul se situează între 5,02 dolari şi 5,12 dolari per acţiune, în comparaţie cu valoarea de 5,25 – 5,40 dolari per acţiune, estimată în urmă cu trei luni. Acţiunile companiei au scăzut cu 6% joia trecută după anunţ.

Luni la ora 18.00, acţiunile PMI, listate pe bursa de la New York, se tranzacţionau la 83,58 dolari per acţiune, în scădere cu 0,9% de la începutul zilei, la o capitalizare de piaţă de 124,6 miliarde de dolari.

Investitorii se aşteptau la îmbunătăţirii vânzărilor IQOS – dispozitivele pe bază de încălzire a tutunului produse de PMI – în piaţa cheie din Japonia, după ce compania anunţase deja în luna aprilie scăderi în primul trimestru la nivelul vânzărilor din această piaţă, cauzând atunci scăderi masive pe bursă.

Cu toate acestea, gigantul tutunului a anunţat că toate campaniile de marketing prin care promovează o linie mai ieftină de dispozitive şi rezerve pentru piaţa din Asia, nu vor da rezultate decât în 2019. Acum compania estimează că va vinde 44 de miliarde de rezerve, în comparaţie cu aşteptările analiştilor, de 51,5 miliarde.

„Implementăm acum marketingul potrivit şi măsurătorile pe produs pentru a reveni pe creştere în Japonia, o piaţă unde rezultatele sunt mult sub aşteptările iniţiale pentru acest an”, a transmis executivul Andre Calantzopoulos. „Aceste iniţiative...poziţionează PMI pentru o performanţă puternică în 2019”, adaugă acesta.

Veniturile nete ale companiei au crescut per total în al doilea trimestru, cu 11,7% la 7,7 miliarde de dolari – depăşind aşteptările de 7,56 de miliarde de dolari, datorită creşterilor de preţuri. Profitul companiei a crescut la 2,19 miliarde de dolari, în creştere de la 1,78 miliarde de dolari în anul anterior, şi peste estimările analiştilor de 1,92 miliarde dolari.

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi fondatorul SMURD, a criticat în luna mai, pe profilul personal de Facebook aceste dispozitive, numindu-le „noile aparate ale morţii”.

Studiile despre efectele acestui mod de fumat încă sunt la începutul lor, iar comercianţii de tutun pretind că acest mod ar fi mai «sănătos» decât fumatul clasic. Chiar dacă ar fi aşa, revenirea la promo­varea agresivă a tutunului sub noua formă de fumat nu va avea impact doar asupra fumătorilor clasici. Promovarea atinge şi copiii şi tinerii care încă nu au început să fumeze, iar fumatul, indiferent sub ce formă, este un pericol pentru sănătatea publică şi este un pericol pentru orice persoană care îl practică, precum şi pentru persoanele din jurul ei. Cu alte cuvinte, asistăm neputin­cioşi la revenire, la o ofensivă similară cu cea din anii ’90, înaintea interzicerii promovării tutunului, când promovarea avea ca ţintă tinerii şi copiii care reprezentau viitoarea clientelă a comercianţilor de tutun“, a continuat Arafat, caracterizând dispoziti­vele care încălzesc tutunul ca fiind „noile aparate ale morţii“.

Cu toate acestea, potrivit ultimelor date ale companiei, în România cota de piaţă a dispozitivelor IQOS, a crescut de la 1,9% în trimestrul patru din 2017, la 2,7% în primul trimestru din 2018, reprezentând o creştere semnificativă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO