Volkswagen a oprit comenzile pentru hatchback-ul hibrid Golf GTE, din cauza "unei cereri fără precedent".
Maşina, un hibrid plug-in echivalent cu Golf GTI, s-a dovedit a fi atât de populară, încât se pare că şi Volkswagen - cel mai mare producător de automobile din Europa - a fost depăşit de situaţie.
Un mesaj pe site-ul Volkswagen anunţă: "Datorită cererii fără precedent, care duce la timpi de livrare foarte mari, Golf GTE este în prezent închis pentru comenzi".
Insideevs.com a contactat un oficial pentru clarificări în această privinţă, iar un purtător de cuvânt al Volkswagen UK a confirmat că popularitatea maşinii a făcut ca fabricile firmei germane să nu mai poată face faţă producţiei.