Grecia nu ar fi trebuit să fie admisă în Uniunea Europeană (UE) în 1981 şi ar să fi trebuit dată afară din zona euro cu multe luni în urmă, scrie în ediţia de miercuri a Wall Street Journal Robert D Kaplan, un jurnalist american specializat în ştiinţe politice şi un influent scriitor, de la Centrul pentru o Nouă Securitate Americană.
Însă mulţi decidenţi europeni ştiu, chiar dacă nu o spun, că Europa va fi mai vulnerabilă în faţa agresiunii ruseşti dacă îşi slăbeşte legăturile cu Grecia, singura parte a Blacanilor accesibilă de la Mediterana şi, ca atare, o cale de acces esenţială către şi dinspre Occident, argumentează Kaplan, subliniind că acesta este unul dintre cazurile în care geopolitica este mai importantă ca economia.
În contextul atitudinii belicoase de care dă dovadă preşedintele rus Vladimir Putin, Kaplan îndeamnă să se reflecteze la ceea ce s-ar fi întâmplat dacă Stalin nu ar fi cedat Grecia Occidentului în schimbul restului Balcanilor, la începutul Războiului Rece. Cu o Grecie în blocul comunist, Italia ar fi fost într-un pericol permanent, la fel ca întreaga regiune de est a Mediteranei şi Levantul, afirmă el, subliniind că bazele americane din Grecia au fost esenţiale în cadrul politicii de izolare.
Însă Grecia - ca politică şi cultură - nu este deplin ancorată în Occident, apreciază el. Vestul Greciei este perceput mai degrabă ca urmaşul despotismelor bizantin şi otoman decât al Atenei lui Pericle. În timp ce revoluţiile de la mijlocul secolului al XIX-lea au avut adesea origini bugheze şi obţinerea de libertăţi politice ca scop, mişcarea pentru independenţa Greciei a fost mai degrabă o mişcare etnică având ca bază religia ortodoxă - o legătură emoţională şi spirituală cu Rusia. Această legătură explică de ce cei mai mulţi dintre greci au fost alături de Rusia în favoarea Serbiei şi împotriva Europei în timpul Războiului din Kosovo, în 1999.
Grecia nu a avut niciodată partide politice moderne, de nivelul celor din Europa Centrală şi de Vest, scrie Kaplan, ci formaţiuni paternaliste, organizate în jurul unor lideri charismatici ai unor mişcări de factură reacţionară de dreapta şi radicale de stânga. Andreas Papandreou, premierul Greciei în anii '80 şi '90, nu a fost un scialist european modern, aşa cum credeau mulţi în Occident, ci poate fi înţeles mai bine ca un populist latino-american în tradiţia lui Juan Perón, scrie jurnalistul evocând o perioadă de un deceniu în care a trăit la Atena.
Kaplan îl consideră pe Papandreou unul dintre "precursorii dezastrului grec actual", prezentându-l ca pe un politician cinic care s-a folosit de ajutorul de la Bruxelles să creeze un sistem politic mai raţional după aderarea ţării la UE, să extindă birocraţia şi să creeze un stat al bunăstării imposibil de susţinut. El consideră Grecia actuală o ţară "prost instituţionalizată" în care prea puţini plătesc impozite cum ar trebui să plătească, grevată, în plus, de o "birocraţie pletorică". Afacerile sunt deţinute de familii, în detrimentul meritocraţiei, iar dacă cultura politică nu este integral occidentală, de ce ar fi economia, se întreabă Kaplan.
Ziarul Ethnos (Naţiunea, de stânga), cel mai important şi influent în perioada Papandreou, l-a suspectat de legături cu serviciile sovietice de informaţii, afirmă fostul consilier al Departamentului american al Apărării, adăugând că sovieticii au operat în Grecia poate mai uşor decât în orice alt stat NATO şi că Grecia nu s-a simţit niciodată confortabil în NATO, visând la neutralitate. În schimb, UE şi NATO au asigurat libertatea şi prosperitatea acestei ţări, iar grecii, care nu au trăit sub Pactul de la Varşovia, nu au fost recunoscători că au fost ţinuţi în afara acestuia.
"Toate acestea sunt prologul ascensiunii premierului Alexis Tsipras şi partidului său Syriza de extremă stânga", scrie Kaplan, adăugând că socialismul şi conservatorismul moderne au apărut în Grecia către sfârşitul secolului al XX-lea pentru a fi rapid spulberate de stânga dură şi dreapta fascistă (Zori Aurii), după recenta implozie a economiei ţării. "Având în vedere relaţiile de lungă durată ale Kremlinului în Grecia, nu este exclus ca ruşii să aibă în prezent legături mai bune - şi informaţii despre - Syriza şi diversele ei facţiiuni decât europenii", scrie Kaplan.
Rusia ar putea contribui la amplificarea disensiunilor interne din Syriza, în speranţa ca partidul aflat la guvernare să nu poată face concesii dificile dar necesare pentru a rămâne în zona euro, continuă jurnalistul american, apreciind că, în cazul în care Grecia părăseşte zona euro, consecinţele asupra economiei sale naţionale ar putea fi extrem de dure, un lucru care, alături de dezmembrarea şi slăbirea Ucrainei va afecta grav poziţia geopolitică a Europei în faţa Rusiei.
În cazul în care acest scenariu devine realitate, Spania şi Portugalia vor fi mai susceptibile la o contagiune a crizei datoriilor în zona euro, iar "ţări balcanice cu instituţii slabe şi economii fragile ca Albania Bulgaria şi România vor fi mai expuse", avertizează Kaplan.
De asemenea, eventuala slăbire a legăturilor Greciei cu Occidentul în regiunea de est a Mediteranei, în contextul mai larg al ascensiunii Iranului la Golful Persic şi Chinei în mările Chinei de Est şi de Sud, va eroda puterea americană, subliniază el.
Grecia, indiferent dacă foloseşte în continuare euro sau revine la drahmă, are nevoie să se edifice ca naţiune, conchide Kaplan, îndemnând Europa să rămână credincioasă propriilor valori şi să ofere speranţă şi sprijin periferiei sale.
