Business Internaţional

Zi neagră pentru bancherii de pe Wall Street: a fost publicată legea care ar putea interzice tranzacţiile ce le aduc bonusuri de milioane de dolari

Zi neagră pentru bancherii de pe Wall Street: a fost publicată legea care ar putea interzice tanzacţiile ce le aduc bonusuri de milioane de dolari

Foto: Shutterstock

Autor: Alexandru Stefan Matei

11.10.2011, 19:31 1462

Autorităţile americane au publicat pentru dezbatere legea Volker, prin care intenţionează să restricţioneze băncile de pe Wall Street să tranzacţioneze pentru a obţine câştiguri pentru ele însele, urmând să genereze una dintre cele mai dure campanii de lobby din partea băncilor, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

Americanii îşi vor putea spune părerea cu privire la această lege până pe 13 ianuarie 2012. Perioada este mai lungă decât era aşteptat şi ar putea creşte presiunea asupra autorităţilor privind modificarea unor articole ale legii.

Banca centrală americană consideră însă că guvernului îi va fi greu să identifice tranzacţiile în nume propriu pe care le fac băncile şi care vor fi interzise de lege.

"A trage o linie între ce este interzis şi ce este permis implică de multe ori diferenţe subtile care sunt greu de descris pe larg în legislaţie şi greu de evaluat în practivă", conform Fed.

Legea Volker, numită astfel după fostul preşedinte al Fed Paul Volker, intenţionează să împiedice repetarea unei crize financiare precum cea din 2007-2009.

Legea intenţionează să prevină implicarea băncilor în tranzacţii riscante prin interzicerea investiţiilor pe termen scurt în interes propriu într-o multitudine de produse financiare precum acţiuni sau derivative. De asemenea, băncilor nu le vor fi permise investiţiile sau sponsorizările fondurilor de hedging sau a fondurilor private de investiţii.

Legea va afecta cel mai mult giganţii de pe Wall Street Goldman Sachs, Morgan Stanley şi JPMorgan Chase.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO