Zile negre pentru Grecia în continuare: PIB-ul s-a redus cu 1,8% în trimestrul al doilea

8 sep 2010 Autor: Andreea Neferu

Economia Greciei s-a contractat cu 1,8% în al doilea trimestru al anului 2010, scrie BBC News. Contracţia din perioada aprilie-iunie a fost mult mai puternică decât cea din primul trimestru, de 0,8%. De asemenea, potrivit biroului naţional de statistică de la Atena, consumul din sectorul privat a coborât cu 4,2% în trimestrul al doilea faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, după ce în primele trei luni urcase cu 1,5%. Cifrele publicate demonstrează faptul că Grecia încă rămâne prinsă în lupta împotriva recesiunii.

Cuvinte cheie:
Economia Greciei
, PIB

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!