Business Internaţional

Zona euro a intrat în deflaţie

Zona euro a intrat în deflaţie

Autor: Luiza Chiroiu

08.01.2015, 00:00 908

Rata inflaţiei din zona euro a coborât în teritoriu negativ în decembrie pentru prima oară din septembrie 2009 până în prezent, preţurile de consum scăzând cu 0,2%, mai mult decât au estimat analiştii, potrivit Eurostat. Economiştii consultaţi de Bloomberg au anticipat încetinirea la 0,1% a ratei inflaţiei. În condiţiile în care preţurile de consum au scăzut de la 0,3% în noiembrie la -0,2% în decembrie, intrarea în deflaţie pune presiune pe guvernatorii Băncii Centrale Europene pentru a adopta noi măsuri de stimulare a economiei. De altfel, Mario Draghi, preşedintele BCE, a afirmat, la sfârşitul lunii decembrie, că riscul unui declin prelungit al preţurilor, cunoscut sub numele de deflaţie, este limitat, dar nu poate fi exclus. "Conform logicii BCE, cu inflaţia sub pargul zero şi fără semne concrete că aceasta ar putea accelera, este cazul pentru adoptarea unor noi măsuri de relaxare cantitativă. Întrebare nu pare să mai fie «dacă» BCE va anunţa măsuri de relacare cantitativă, ci «cum» vor fi acestea puse în practică", a afirmat Teunis Brosens, analist al ING Groep. Consiliul guvernatorilor BCE se va întruni în prima şedinţă de politică monetară în 22 ianuarie.

Trecerea ratei inflaţiei în teritoriu negativ a fost influenţată de scăderea semnificativă a preţului petrolului, cu aproape 50% în anul 2014, precum şi de încetinirea ritmului de creştere a economiilor din zona euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO