„Care sunt cele mai vizitate 20 de obiective turistice din România după numărul de turişti“ - aceasta era ideea articolului pe care voiam să-l realizez în urmă cu trei săptămâni, atunci când am trimis şi o solicitare scrisă către Ministerul Turismului. Aveam în minte Palatul Parlamentului, Muzeul Satului, castelul Bran, Peleşul, castelul de la Hunedoara, dar aveam nevoie de cifre legate de numărul de turişti, aşa că m-am îndreptat către instituţia care ar trebui să aibă grijă ca România să fie pe harta mondială a turismului.
„Ministerul Turismului nu deţine o bază de date actualizată cu privire la numărul biletelor vândute sau al vizitatorilor înregistraţi de fiecare obiectiv în parte care să permită realizarea unui top, aşa cum este prevăzut în solicitarea dumneavoastră“, au transmis reprezentanţii ministerului, care au subliniat „caracterul diferit al acestor obiective, unele sunt administrate de autorităţile locale, unele sunt în subordinea ministerului Culturii, unele sunt private“.
Cum poate să lucreze o instituţie fără date? Cum putem avea o strategie reală pentru dezvoltarea turismului românesc dacă nu ştim pe ce obiective ne bazăm?
Situaţia este identică la toate instituţiile statului, care nu ştiu nici câţi bolnavi au nevoie de transpart pulmonar (aşa cum a declarat recent ministrul sănătaţii), nici numele persoanei care conduce OMV Petrom, unul dintre cele mai importante motoare ale economiei româneşti (cum a fost cazul ministrului energiei).
Dincolo de aceste cazuri, cel mai grav este că oamenii din ministere nu ştiu pe ce date să lucreze, nu ştiu că pentru a face o strategie a unei ţări care stă la coada tuturor clasamentelor ce ţin de business trebuie să ştii care este situaţia la zi. Este ca şi cum un director de vânzări se uită în 2018 pe date de vânzări din anual 2000 pentru a face strategia companiei în următorii 2-3 ani.
Reprezentanţii ministerului arată că instituţia utilizează date colectate de către Institutul Naţional de Statistică în domeniul turismului. Aceste informaţii cuprind, printre altele, sosirile, înnoptările, cheltuielile turiştilor, numărul acestora, ţările de provenienţă, dar nu şi numărul de bilete sau de intrări pentru fiecare obiectiv turistic în parte.
Pe de altă parte, reprezentanţii instituţiei subliniază faptul că Ministerul Turismului a declanşat o acţiune de constituire a unei baze de date cu privire la obiectivele turistice din România.
„În acest sens, fiecare consiliu judeţean a primit o adresă prin care i se solicită informaţii despre obiectivele din zonă, investiţiile din turism şi alte asemenea date necesare realizării unei informări coerente şi complete despre potenţialul turistic al ţării şi nevoile domeniului.“
Adică, Ministerul Turismului a trimis un e-mail către consiliile judeţene pentru a solicita nişte date, care ar putea veni la fel cum a venit în acest caz răspunsul ministerului către presă: „Nu avem date“.
Cum poate România să aibă loc pe harta mondială a turismului dacă nu ştie unde se află acum şi ce măsuri trebuie să ia pentru a creşte?
În acest timp, România rămâne la coada clasamentului mondial în ceea ce priveşte numărul de turişti străini.
Datele raportului The Travel & Tourism Competitiveness Report pe 2017 arată că România primeşte anual circa 2,2 milioane de turişti străini, care cheltuie în medie
766 de dolari per sejur. Comparativ, Cehia, o ţară cu o populaţie de două ori mai mică decât a României, primeşte anual 11 milioane de turişti, adică de cinci ori mai mult decât România. În acelaşi timp, Bulgaria înregistrează anual peste 7 milioane de turişti. Practic, pe străzile din oraşele din Bulgaria şi Cehia se plimbă tot atâţia străini cât localnici. În România se plimbă de zece ori mai puţin turişti străini decât localnici, dar Ministerul Turismului nu ştie unde şi de ce.
