Hotelul Hilton Sibiu (fostul Palace), controlat de omul de afaceri Nicolae Minea, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 18,3 milioane de lei, în creştere cu 10% faţă de anul anterior, potrivit datelor oficiale publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe şi calculelor ZF.
Unitatea a ajuns anul trecut la 128 de angajaţi, faţă de 123, arată aceeaşi sursă. Gradul mediu de ocupare era estimat la circa 75% pentru anul trecut. Peste 60% din veniturile hotelului sunt generate de vizitatorii străini care se cazează, potrivit declaraţiilor anterioare făcute de Nicolae Aron, directorul general al Hilton Sibiu.