Mutare strategică neaşteptată: Ryanair, cel mai mare operator low-cost european, introduce scaune de piele şi oferă mâncare de lux pentru a câştiga executivii

9 mar 2016 Autor: Dan Grigore Ivan

Ryanair, unul dintre cei mai importanţi actori din domeniul transportatorilor mondiali, continuă strategia sa de repoziţionare, scrie Bloomberg. 

Always Getting Better, cum a fost denumită strategia irlandezilor de la Ryan Air, pare să dea rezultate, anul 2015 fiind primul în care compania a trecut de pragul psihologic de 100 de milioane de pasageri. 
 
Practic, noul serviciu al companiei va oferi şansa pasagerilor să călătorească într-un avion Boeing 737-700, folosit în trecut pentru pregătirea piloţilor, dotat cu mobilier de lux şi servicii gastronomice pe măsură. Noul pachet ţinteşte executivii din companiile de top ce îşi doresc o călătorie la standarde mai înalte faţă de ce putea oferi Ryanair până acum. Avionul va putea zbura 6 ore, iar taxarea se va realiza pe oră. 
 
Mişcarea este diametral opusă faţă de ieşirea companiei din 2010 când anunţa că evaluează posibilitatea de a taxa folosire toaletei în avion. În general, toată gamă de servicii a companiei a trecut printr-un proces de îmbunătăţire, întreg tonul şi acţiunile irlandezilor marcând o detaşare faţă de atitudinea strict utilitaristă pe care o afişau înainte.
 
 
 
Ryanair are în prezent o flotă de 334 de avioane şi o arie de 192 de destinaţii. Situaţia financiară este una bună, cifra de afaceri situându-se în 2015 la 5,6 miliarde dolari şi un profit de 866 milioane. Capitalizarea bursieră a companiei listată la bursă NASDAQ este de 18 miliarde dolari în prezent, acţiunile companiei traversând un trend ascendent de 23% faţă de anul trecut, dar o scădere de 7% în acest an. 
 
Compania ce a ajuns să ofere 9.501 locuri de muncă şi-a început operaţiunile în 1985, tocmai când acest nou model de business începea să ia contur. 
 
Concurenţa este acerbă pe piaţă transportatorilor aviatici, fiind cunoscut faptul că este una dintre industriile cu cea mai mică marjă de profit, mai puţin de 3%. Costul carburanţilor, condiţiile meteo şi grevele repetate fac din această industrie una dintre cele mai vulnerabile din lume. 
 
Cu toate acestea, se aşteaptă o dublare a întregului sector în următorii 10 ani. Profitabilitatea industriei a înregistrat o creşte de peste 100% din 2004 în 2014, ajungând la 746 de miliarde dolari, conform datelor Asociaţiei de Transport Aerian (IATA). Această creştere este susţinută puternic tocmai de nou-venitele companii low-cost, care au ajuns să reprezinte 25% din totalul companiilor transporatoare, pieţele emergente fiind principalul punct de sprijin al acestui avans.
 
Cuvinte cheie:
cost
, crestere
, executivi
, lux
, castigare
, introducere
, mancare
, mutare
, operator
, piele
, strategie
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide