UN START-UP PE ZI

A moştenit pasiunea pentru decoraţiuni din lemn de la tatăl său şi a investit 5.000 de euro în propriul atelier

4 oct 2017 Autor: Roana Rotaru

Liliana Stoica, 35 ani, şi-a părăsit în 2013 jobul din industria de telecomunicaţii pentru a-şi deschide propriul atelier de obiecte de decor din lemn, un atelier în care produce, alături de tatăl său, Gheorghe Stoica, ceasuri, tablouri tridimen­sionale şi alte mici obiecte de decor sub brandul Deco-Box.

„Investiţia iniţială a fost de 5.000-6.000 de euro, bani care au mers spre închirierea unui spaţiu şi achziţia de echipament precum circular bazic pentru şlefuit, bormaşină şi alte produse. Lucrez împreună cu tatăl meu, fost sculptor care s-a îndreptat spre industrializare şi care mi-a transmis iubirea pentru lemn şi a contribuit la recondiţionarea castelelor Peleş, Pelişor şi a Palatului Mogoşoaia. În primul an, însă, am adus bani de acasă în fiecare lună ca să susţin proiectul, iar cheltuielile au ajuns la circa 15.000 euro“, povesteşte Liliana Stoica, acţionar ma­joritar şi admi­nistrator al com­pa­niei Deco-Box In­ternational cu sediul în Bucureşti.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.10.2017

 
Cuvinte cheie:
atelier
, decoratiuni
, lemn
, mihai stoica
, ceasuri
, Deco Box International
, Liliana Stoica
, Adrian Florea
, tablouri
, mostenire
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide