Companii

A pornit un business de la o glumă şi a ajuns la afaceri de peste 400.000 de lei. „La început a fost o glumă între prieteni, eram revoltaţi că nu aveam unde să mâncăm micul dejun după ora 11”

A pornit un business de la o glumă şi a ajuns la...

Autor: Georgiana Mihalache

09.07.2017, 13:40 24102
Neaţa Omelette Bistro, un restaurant poziţionat în zona Pieţei Libertăţii din Timişoara, a avut afaceri de 426.000 de lei în nouă luni din 2016, după ce a fost inugurat în 20 martie anul trecut, iar pentru anul acesta acţionarii vor să dubleze cifra de afaceri, fiind primul an complet de activitate.

„La început a fost o glumă între prieteni, eram revoltaţi că nu aveam unde să mâncăm micul dejun, că peste tot se serveşte numai până la ora 11. Am zis în glumă că îmi deschid omletărie, după care toţi prietenii au fost încântaţi de idee. Am vorbit cu asociatul meu şi am pornit afacerea“, a spus pentru ZF Alexandra Lazea, fondatoarea Neaţa Omelette Bistro.

Anul acesta, restaurantul din Timişoara şi-a schimbat şi locaţia, în urma cererii şi a numărului mare de clienţi, şi a trecut de la un spaţiu  de 23 de locuri la o locaţie de 60 de locuri. Restaurantul are 12 angajaţi în prezent.

„Înainte eram pe o străduţă şi aveam foarte multe cereri, foarte mulţi clienţi, oamenii stăteau foarte mult la rând să prindă masă şi atunci am decis să ne mutăm. Faptul că am avut cerere mare ne-a determinat să ne mutăm. În 20 mai am mers în noua locaţie şi acum ne găsesc şi clienţii mai uşor, înainte eram cumva mai ascunşi“, a mai spus Alexandra Lazea.

Ea a precizat că după ce restaurantul şi-a mutat locaţia au început să vină şi clienţi noi, dar şi străini şi studenţi. Planurile pentru Neaţa Bistro urmăresc extinderea, însă nu doar în Timişoara.

„Deja avem oferte pentru francizare. Ne-am dori să ne extindem, am vrea în ţară. Am vrea în Bucureşti şi Cluj. Încă nu am stabilit nimic exact.“

Acţionarii companiei sunt Alexan­dra Lazea şi Raoul Cercel.

În România, piaţa restaurantelor este dominată de jucători internaţionali precum McDonald’s, KFC sau Subway, dar şi de grupuri locale precum City Grill sau La Mama. Piaţa totală a restaurantelor din România număra la finalul lui 2015 (ultimul an pentru care există date publice) aproape 25.000 de companii cu afaceri de 10 mld. lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO