Companii

Absenţa proiectelor mari de infrastructură de pe piaţa locală trimite oţelul românesc în străinătate

Absenţa proiectelor mari de infrastructură de pe piaţa...

Autor: Mirabela Tiron

04.10.2017, 00:07 1186
Danemarca, Turcia şi Ucraina sunt doar trei din ţările care îşi construiesc poduri cu oţelul produs la Galaţi de ArcelorMittal. Cel mai mare combinat siderurgic din ţară trimite în prezent 65%-70% din producţia de oţel în străinătate, fiind al 14-lea cel mai mare exportator de pe piaţa locală, în condiţiile în care în România lipsesc proiectele mari de infrastructură. Tabla produsă de ArcelorMittal în Laminorul de Tablă Groasă nr. 2 de la Galaţi va fi folosită la construcţia unui pod pietonal aflat în construcţie în prezent la Gara Koge Nord din Danemarca. „(...) Tabla groasă produsă la Galaţi poate fi utilizată în orice proiect major de infrastructură, inclusiv în cele lan­sate în România“, a declarat Bruno Ribo, director general al ArcelorMittal Galaţi. Incapacitatea pieţei locale de-a absorbi mai mult oţel, o resursă preţioasă, reflectă de fapt starea industriei, dar şi a infrastructurii în general. Dacă în perioada comunistă se produceau poduri, linii de cale ferată, vehicule (tram­vaie, autobuze, vagoane sau locomotive), în prezent cererea pentru oţel este limitată, semn că se construieşte mai puţin. „Ne-am declarat interesaţi de podul de peste Dunăre de la Brăila, care este la 13 kilometri de noi, dar şi de BRUA“, au transmis către ZF oficialii companiei. Ro­mânia are în plan să facă un nou pod suspendat peste Dunăre, la Brăila, valoarea contractului fiind de 2 mi­liarde de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO