Companii

Accor Hotels: Mai deschidem cel puţin zece hoteluri în România

Laurent Picheral

Laurent Picheral

Autor: Mădălina Dediu Panaete

23.11.2016, 00:07 3318

Lanţul hotelier francez Accor Ho­tels, care operează în prezent prin intermediul partenerului polonez Orbis şapte hoteluri din România printre care şi hotelul Novo­tel din Bucureşti, vrea să ajungă la 20 de hoteluri pe piaţa locală. Două unităţi vor fi deschise anul viitor, şi anume, ibis Styles la Arad şi Mercure la Braşov.

„Ţinta noastră este să ajungem la cel puţin 20 de hoteluri în România, dar nu pot da un termen la care acest obiectiv se va concretiza. Credem că, după felul în care arată piaţa şi modul în care se dezvoltă, este loc pentru acest număr de hoteluri. Dar trebuie să analizăm ce branduri şi ce dimensiune vor avea hotelurile ast­fel încât să se potriveas­că pieţei loca­le“, a declarat Laurent Picheral, CEO Hotel Services, res­pon­sabil de Ger­mania, Polonia, ţă­rile bal­tice, Europa Centrală, Scan­di­navia şi Balcani.

Grupul francez are pe plan local împreună cu parte­nerul său Orbis şap­te hoteluri sub bran­durile ibis (pa­tru hote­luri), Novotel, Pullman şi Mercure, cu un total de 1.200 de ca­mere. Doar un hotel este deţinut di­rect de grup, şi anume, Novotel, restul având în spate antre­pre­nori locali.  Compania Accor Hotels Ro­mâ­nia a avut anul trecut afaceri de 37 de milioane de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO