Companii

Adrem Invest se pregăteşte de invazia proiectelor solare

Adrem Invest se pregăteşte de invazia proiectelor solare

Adrem Invest este o afacere de familie pornită la începutul anilor ’90 de doi fraţi din Bucureşti, Adrian şi Corneliu Bodea

Autor: Roxana Petrescu

02.11.2011, 00:06 923

Adrem Invest, o afacere de familie pornită la începutul anilor '90 de doi fraţi din Bucureşti, specializată în domeniul aplicaţiilor industriale, se pregăteşte pentru noul val al proiectelor de energie regenerabilă, analizând mai multe parcuri solare în sudul Moldovei.

Potrivit reprezentanţilor Adrem Invest, acesta este segmentul în care în perioada următoare s-ar putea înregistra un adevărat boom al investiţiilor.

Firma nu este singura care pariază pe acest domeniu după ce proiectele eoliene au cucerit sud-estul României, giganţi internaţionali precum germanii de la Siemens anunţând şi ei recent că energia soarelui va fi următorul domeniu fierbinte de investiţii după cea a vântului.

"Avem un proiect de 10 MW şi câteva proiecte mai mici de 3-5 MW pentru care sperăm să iniţiem studiile de fezabilitate cât mai rapid. Acestea sunt localizate în sudul Moldovei, în zona Buzău -Brăila", spune Adrian Bodea, preşedinte şi fondator al Adrem Invest.

Costuri în cădere liberă

Potrivit acestuia, investiţiile în parcuri solare vor cunoaşte o adevărată explozie în România mai ales în contextul în care aceste proiecte vor fi sprijinite printr-o schemă extrem de generoasă de statul român prin sistemul de certificate verzi.

"Legea este foarte generoasă, mi se pare chiar foarte bună. Cred că va fi o explozie de proiecte solare în România, aşa cum am văzut în Germania sau în Cehia. Aceasta poate genera industrii", a mai precizat reprezentantul Adrem Invest.

Dincolo de schema de sprijin, Bodea spune că mai este un factor care va susţine dezvoltarea acestor proiecte şi anume scăderea abruptă a costurilor echipamentelor.

"De la un cost de 4,5 milioane de euro pe MW, s-a ajuns acum la două milioane de euro pe MW. Problema este că investiţiile în acest domeniu în ultima perioadă au scăzut cu circa 40% la nivel european, existând în acest moment o supracapacitate de produţie", explică Bodea.

Dincolo de proiectele din domeniul energiei solare, Adrem Invest a semnat în luna mai a acestui an un contract cu Termica Suceava şi cu Primăria Suceava pentru construirea unei centrale de cogenerare (care produce energie electrică şi termică - n.red.) în valoare de 45 de milioane de euro.

Centrala pe lemn de la Suceava de 45 de milioane de euro

Investiţia este făcută în contextul în care un consorţiu format din compania Termica Suceava, Primăria Suceava şi Consiliul Local au scos la licitaţie un proiect pentru construirea unei noi centrale prin atragerea de investitori privaţi, amplasamentul fiind actualul CET Suceava.

Statul vine cu terenul şi cu câteva echipamente, iar Adrem Invest va veni cu banii, compania urmând de altfel să fie şi proprietarul noii centrale. Energia termică produsă va merge spre oraş, iar cea electrică va fi vândută de Adrem Invest pe piaţa liberă.

Proiectul ar trebui să fie finalizat în 2013, 20% din valoare investiţiei urmând să fie susţinute de Adrem Invest, iar restul fiind atras de la bănci.

Dincolo de proiectele de producere a energiei electrice, Adrem Invest are în derulare două contracte majore cu giganţii energetici CEZ (Cehia) şi E.ON (Germania) pentru activitatea de citire a contoarelor de energie, respectiv gaze naturale, din zonele deservite de cele două firme străine.

Tocmai aceste contracte îi determină pe reprezentanţii companiei să estimeze pentru finalul acestui an o cifră de afaceri de 127,2 milioane de lei (30,3 milioane de euro), cu 70% mai mare faţă de 2010.

"În primele nouă luni ale anului, compania a înregistrat un profit brut de 10,8 milioane de lei, mai mare decât tot câştigul din 2010", a precizat Corneliu Bodea, vicepreşedintele Adrem Invest.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO