Companii

Aerotravel aşteaptă venituri mai mari cu 10% datorită clienţilor corporate

Antonio Niţu, directorul general al Aerotravel

Antonio Niţu, directorul general al Aerotravel

Autor: Mirabela Tiron

16.02.2015, 00:06 256
Antonio Niţu, directorul general al Aerotravel, una dintre cele mai mari zece a­gen­ţii de pe piaţa locală, spune că spe­ră la o creştere cu 10% a cifrei de afa­ceri în acest an, adică plus 3 mil. eu­ro, după ce anul trecut businessul a stag­nat.
 
„Suntem precauţi, ne uităm la ce se întâmplă în Ucraina şi Grecia. Anul trecut clienţii companii pe care îi avem nu şi-au crescut bugetele de călătorie, în acest an încercăm să vindem mai mult către clienţii corporate“, a declarat Antonio Niţu.
 
În prima parte a anului trecut, vânzările agenţiei crescuseră, ritm care nu s-a menţinut însă şi a doua parte a anului, prognoza de creştere de 7,7% nefiind atinsă, potrivit lui Niţu. Anul trecut, Aerotravel a finalizat cu venituri de 32,5 mil. euro, similare cu cele din 2013, potrivit oficialilor companiei.
 
Circa 75%-80% din clienţii agenţiei de turism Aerotravel sunt companii, biletele de avion contribuind cu mai mult de jumătate din vânzări.
 
„Şi în acest an vom avea curse charter spre Grecia, din Bucureşti, Cluj şi Timişoara. Estimăm o rată mai bună de încărcare a aeronavelor“, a spus el. Destinaţiile greceşti spre care agenţia va trimite în acest an români în vacanţă sunt  Lefkada, Praga şi Sivota, dar şi insula Skiathos şi Preveza.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO