Companii

AFI Europe a încasat anul trecut 23,8 milioane de euro din închirierea AFI Palace Cotroceni

AFI Europe a încasat anul trecut 23,8 milioane de euro din închirierea AFI Palace Cotroceni

Autor: Cristina Cuncea - Mediafax

19.03.2012, 11:58 520

AFI Europe a încasat anul trecut 23,85 milioane euro din închirierea centrului comercial AFI Palace Cotroceni, nivel apropiat celui din 2010, de 23,7 milioane de euro, potrivit raportului financiar al companiei.

Centrul comercial din Bucureşti, cu o suprafaţă închiriabilă de 76.000 metri pătraţi, a fost deschis la sfârşitul anului 2009, în urma unei investiţii de peste 300 de milioane de euro.

În total, AFI Europe a obţinut venituri din chirii în ţările unde deţine active imobiliare, respectiv Cehia, Serbia, România şi Bulgaria, de 48,8 milioane de euro, faţă de 47,5 milioane de euro cu un an înainte.

Portofoliul AFI Europe a fost evaluat la sfârşitul anului trecut la 1,1 miliarde de euro, din care aproape jumătate, respectiv 535,3 milioane de euro, valorează activele deţinute în România.

Activele din România erau evaluate la sfârşitul anului 2010 la 536,8 milioane de euro.

În afară de centrul comercial AFI Palace Cotroceni, singurul proiect finalizat de dezvoltatorul israelian în România, compania mai deţine terenuri în Bucureşti, Ploieşti şi Arad.

Compania are în cele trei oraşe terenuri în suprafaţă totală de 226.000 metri pătraţi, unde intenţionează să construiască spaţii de retail, birouri şi locuinţe, în perioada 2012-2013. Totodată, compania dezvoltă AFI Business Park Cotroceni, un complex de birouri amplasat lângă AFI Palace Cotroceni.

AFI Europe este parte a grupului Africa Israel, activ din anul 1997 în domeniul dezvoltării şi investiţiilor rezidenţiale şi de retail.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO